Fondul de investiții Mid Europa Partners a cumpărat rețeaua de clinici și spitale Regina Maria

Fondul de investiții Mid Europa Partners a cumpărat rețeaua de clinici și spitale Regina Maria
scris 4 aug 2015

Mid Europa Partners, fond de investiții focusat pe Europa Centrală și Turcia, a cumpărat operatorul de servicii medicale private Regina Maria, al doilea mare jucător de pe piața locală de profil, de la Advent International și omul de afaceri Wargha Enayati.

Tranzacția se va finaliza în ultimul trimestru al acestui an, după avizul autorității de concurență.

Urmărește-ne și pe Google News

Fondul de investiții Advent Internațional avea o participație de 80% la Regina Maria, în timp ce restul de 20% din acțiuni era deținut de fondatorul rețelei, medicul de origine iraniană Wargha Enayati.

Advent a cumpărat pachetul majoritar de acțiuni la Regina Maria în februarie 2010 pentru circa 30 milioane euro, iar vânzarea către Mid Europa Partners reprezintă ieșirea fondului de pe piața românească.

Grupul turc Acibadem a fost un alt investitor interesat de achiziția Regina Maria, potrivit unor surse din piață.

Regina Maria are o rețea de 22 de policlinici, 4 spitale, 11 laboratoare, 5 centre de imagistică, 3.000 de angajați și aproximativ 300.000 de abonați. Compania a încheiat anul 2014 cu o cifră de afaceri de 55 milioane euro, iar pentru acest an estimează o creștere de 20%.

"Achiziția Regina Maria subliniază focusul continuu al firmei de a identifica afaceri atractive în sectorul de servicii medicale din regiune, iar, când achiziția se va finaliza, investițiile totale în acest sector vor ajunge la 500 milioane euro”, a declarat Matthew Strassberg, Senior Partner al Mid Europa care a înființat și care conduce sectorul de sănătate al fondului.

La rândul său, Nikolaus Bethlen, care conduce activitățile Mid Europa în România, spune că fondul va susține dezvoltarea viitoare a Regina Maria prin investiții atât pentru creștere organică, cât și prin achiziții.

Liderul pieței de servicii medicale din România este Medlife, cu afaceri de 80 milioane euro, care urmează, la rândul său, să-și schimbe acționariatul în acest an. Fondul de investiții Value4Capital a scos la vânzare pachetul de 36% pe care îl deține la Medlife. Acționarul majoritar, cu un pachet de 51% din acțiuni, este familia Marcu.

Mid Europa Partners nu mai are alte investiții în România. Fondul de investiții a deținut,în trecut, o participație la operatorul de telefonie mobilă Connex (actual Vodafone).

În sectorul medical, Mid Europa Partners mai are investiții într-o rețea de clinici de diagnostic în Polonia – Diagnostika, un operator de clinici de diagnostic în Cehia și Polonia – Alpha Medical, un spital privat în Izmir, Turcia – Kent Hospital și la producătorul de suplimente alimentare Walmark.

viewscnt
Afla mai multe despre
mid europa
regina maria
wargha enayati