Grupul Dent Estet, parte a MedLife, a inaugurat o nouă clinică stomatologică, în Ploiești, ajungând, astfel, la un portofoliu de 12 clinici în 5 mari orașe din țară, după o investiție totală de aproximativ 1,7 milioane de euro.
“Deschiderea unei noi unități în Ploiești are, pentru noi, o încărcătură emoțională deosebită și un istoric aparte, fiind o întoarcere la rădăcini, în orașul în care am crescut”, spune dr. Oana Taban, CEO și fondator Dent Estet.
Dent Estet a înregistrat în primele șase luni ale anului 2021 o cifră de afaceri de 46 de milioane de lei, în creștere cu 60% față de primul semestru al anului 2020.
Grupul Dent Estet a fost înființat în anul 1999, având acum 350 de specialiști, dintre care peste 130 sunt medici.
CITEȘTE ȘI Era predictibil falimentul City Insurance?Dent Estet deține 12 clinici stomatologice multidisciplinare, în București, Timișoara, Sibiu, Brașov și Ploiești.
Din anul 2016, Dent Estet face parte din grupul MedLife, cel mai mare operator privat de servicii medicale din țara noastră.