CureVac a intentat un proces referitor la brevete împotriva BioNTech, în Germania, pentru utilizarea tehnologiei ARNm

CureVac a intentat un proces referitor la brevete împotriva BioNTech, în Germania, pentru utilizarea tehnologiei ARNm
scris 6 iul 2022

CureVac a intentat un proces referitor la brevet împotriva BioNTech, în Germania, pentru utilizarea tehnologiei ARNm, marcând unul dintre primele cazuri cunoscute în care o companie merge în instanță în mijlocul unei concurențe acerbe pentru dezvoltarea unui vaccin împotriva coronavirusului, transmite Reuters.

Compania de biotehnologie CureVac, cu sediul în Germania, solicită ”despăgubiri echitabile” de la BioNTech și două filiale ale acesteia, pentru încălcarea drepturilor sale de proprietate intelectuală, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
PROFIT NEWS TV Șeful Poștei Române - Sute de oameni pleacă în fiecare lună să se pensioneze. Cât a câștigat o angajată citind contoare CITEȘTE ȘI PROFIT NEWS TV Șeful Poștei Române - Sute de oameni pleacă în fiecare lună să se pensioneze. Cât a câștigat o angajată citind contoare

Întrebat într-o discuție telefonică cu presa, directorul general Franz-Werner Haas nu a exclus alte acțiuni în justiție împotriva grupului american Pfizer, partenerul BioNTech, sau a producătorului de vaccinuri ARNm Moderna.

BioNTech a spus că munca sa a fost originală.

”O vom apăra cu fermitate împotriva tuturor acuzațiilor de încălcare a brevetelor”, a spus BioNTech într-un comunicat.

CureVac a spus că revendicarea sa privind drepturile de proprietate intelectuală se bazează pe mai mult de două decenii de muncă asupra tehnologiei ARNm, dintre care o parte a fost folosită de BioNTech și Pfizer pentru dezvoltarea și vânzarea vaccinului lor împotriva coronavirusului, Comirnaty.

”Mulți ani de cercetare au contribuit, de asemenea, la succesul vaccinurilor ARNm și au făcut acest lucru posibil. Din punctul nostru de vedere, este de la sine înțeles să respectăm drepturile de proprietate asociate”, a spus Haas reporterilor.

Vaccinurile și medicamentele care utilizează tehnologia ARNm instruiesc celulele umane să producă proteine ​​terapeutice. Considerată mult timp ca o tehnologie obscură, cu perspective incerte, ARNm a fost folosită pentru prima dată în vaccinuri, în timpul pandemiei.

Haas nu a furnizat o valoare pe care CureVac, care a înregistrat o pierdere în 2021 de 412 milioane de euro (423 de milioane de dolari), ar considera-o compensație echitabilă.

BioNTech se așteaptă la un venit de până la 17 miliarde de euro (17,5 miliarde de dolari) în acest an, în scădere față de suma de 19 miliarde de euro obținută anul trecut, odată cu relaxarea pandemiei.

CureVac a spus că nu solicită o interdicție și nici nu intenționează să ia măsuri legale care ar împiedica producerea, vânzarea sau distribuția vaccinului.

Haas a spus că CureVac nu a dorit să aducî în discuție subiectul brevetului în apogeul pandemiei, dar acum, că există un control mai bun asupra acesteia, a considerat că este momentul potrivit pentru a face acest lucru.

Acțiunile BioNTech au scăzut cu până la 4,9% după aceste știri, dar și-au revenit, fiind tranzacționate ulterior în creștere cu 2%.

Acțiunile CureVac listate în Germania au crescut cu 1%, după ce inițial au câștigat până la 4,8%.

Instanța din Duesseldorf, unde CureVac și-a înregistrat procesul, a refuzat să comenteze.

viewscnt
Afla mai multe despre
curevac
covid-19
biontech