Consultațiile medicale și rețetele electronice pot fi acordate în continuare la distanță

Consultațiile medicale și rețetele electronice pot fi acordate în continuare la distanță
scris 6 iul 2023

Casa Națională de Asigurări de Sănătate (CNAS) a anunțat că medicii de familie, cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potențial endemo-epidemic ce necesită izolare precum și pentru afecțiunile cronice, cu respectarea acelorași condiții de acordare ca și în cazul consultațiilor în cabinet pentru afecțiunile respective.

”Reglementările privind acordarea serviciilor medicale la distanță se mențin și după data de 1 iulie 2023, în conformitate cu noul Contract-cadru. Astfel, atât medicii de familie cât și medicii de specialitate din ambulatoriu pot acorda consultații la distanță, prin orice mijloace de comunicare, pentru bolile cu potențial endemo-epidemic ce necesită izolare precum și pentru afecțiunile cronice, cu respectarea acelorași condiții de acordare ca și în cazul consultațiilor în cabinet pentru afecțiunile respective”, precizează Casa Națională de Asigurări de Sănătate într-un comunicat oficial.

Urmărește-ne și pe Google News
Ministrul Transporturilor anunță că se circulă pe ambele sensuri ale podului de la Fetești. Taxa pentru plata tarifului de tranzitare va rămâne suspendată CITEȘTE ȘI Ministrul Transporturilor anunță că se circulă pe ambele sensuri ale podului de la Fetești. Taxa pentru plata tarifului de tranzitare va rămâne suspendată

Potrivit CNAS, ”medicul consemnează consultația medicală la distanță în registrul de consultații și în fișa pacientului, după caz, cu indicarea mijlocului de comunicare utilizat și a intervalului orar în care aceasta a fost efectuată, și emite toate documentele necesare pacientului ca urmare a actului medical, inclusiv rețeta electronică on-line sau off-line pentru medicamente compensate”, scrie News.ro.

”Aceste documente se transmit pacientului prin mijloace de comunicare electronică. În cazul consultațiilor la distanță acordate de medicii de specialitate din ambulatoriu pacienții sunt exceptați de la obligația prezentării biletului de trimitere de la medicul de familie sau de la alt medic de specialitate. Tot la distanță pot fi acordate terapiile psihiatrice, precum și sfatul genetic, acestora aplicându-li-se reglementările legale în vigoare pentru serviciile diagnostice și terapeutice efectuate în cabinet”, se mai arată în comunicat.

De asemenea, se pot acorda la distanță, prin orice mijloace de comunicare, serviciile conexe actului medical furnizate de psiholog în specialitatea psihologie clinică, consiliere psihologică și psihoterapie, precum și în specialitatea psihopedagogie specială - logoped. Și acestor servicii conexe li se aplică reglementările legale în vigoare pentru serviciile efectuate în cabinet, precizează CNAS.

„Întrucât dorim să utilizăm în continuare, în beneficiul persoanelor asigurate, experiența acumulată în timpul pandemiei de Covid-19, nu numai că am menținut consultațiile la distanță, ci am și lărgit sfera de aplicabilitate a acestora” , a declarat Adela Cojan, președintele CNAS.

viewscnt
Afla mai multe despre
consultații medicale
retete