Calico, divizie a grupului Alphabet, și grupul farmaceutic AbbVie investesc 1 miliard de dolari în tratamente pentru afecțiuni asociate cu îmbătrânirea, au anunțat recent cele două companii, potrivit CNBC.
Divizia Alphabet s-a asociat pentru prima oară cu AbbVie în 2014, pentru a combate afecțiuni asociate îmbătrânirii, între care cancer și boli degenerative. Noua investiție va urca finanțarea totală alocată acestor proiecte la 2,5 miliarde de dolari, scrie News.ro.
Îmbătrânirea este un domeniu atractiv în spațiul biotehnologiei, companiile căutând modalități de atenuare a problemelor care apar odată cu vârsta.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Administrația pentru Alimente și Medicamente din SUA nu consideră bătrânețea o boală, așa că unele companii se concentrează pe boli asociate cu bătrânețea, în loc să se ocupe direct de aceasta.
AbbVie și Calico au creat împreună peste 24 de programe destinate afecțiunilor oncologice și neuroștiințelor.
Potrivit acordului, Calico este responsabilă de cercetarea și dezvoltarea în fază inițială, până în 2022, urmând să asigure și studiile clinice de fază a doua, până în 2027. Ulterior, AbbVie va avea opțiunea de a efectua dezvoltarea ulterioară a produselor și va contribui la comercializarea acestora.