Producătorii autohtoni de energie electrică au un început de primăvară dificil, în numai 3 zile au fost nevoiți să plătească furnizorii pentru a le prelua energia în exces timp de 6 ore, o cincime din numărul total de ore cu prețuri negative înregistrat anul trecut. În acest ritm, până la finalul acestei luni va fi spulberat recordul stabilit în 2023.
După ce duminică, în nu mai puțin de 4 intervale orare au fost înregistrate prețuri negative pe piața pentru ziua următoare (PZU) operată de OPCOM și luni și marți au apărut câte o oră în care producătorii au fost nevoiți să plătească furnizorii pentru a le prelua energia.
Cifra din România a fost însă una redusă, la nivelul UE fiind înregistrate nu mai puțin de 6.470 ore cu prețuri negative, în creștere de peste 10 ori a numărului de ore cu astfel de prețuri din 2022.
Foarte probabil, România va înregistra în acest an o situație asemănătoare celei din Europa de anul trecut, când au fost înregistrate în unele state peste 400 de ore cu prețuri negative la energie și a început să apară fenomenul cunoscut în literatura de specialitate sub numele de “canibalizarea producătorilor”.
Prețul achitat de producători în aceste ore nu este mare, de 0,05 lei/MWh luni, în intervalul 14-15, și de 0,01 lei/MWh în marți în același interval, însă mai sunt câte 3 ore în fiecare din cele 2 zile în care prețul primit de producători pentru energia livrată este practic 0 (0,01 lei/MWh).
Nici prețul mediu al ultimelor zile nu este unul cu care producătorii să fie mulțumiți, de aproximativ 160 lei/MWh, cu 260 lei sau 60% sub noul preț reglementat de 400 lei la care producătorii vând energie furnizorilor fără a fi supraimpozitați.
Prețurile negative sunt, în principal, dar nu numai, rezultatul integrării unui procent din ce în mai ridicat de surse de producție de energie regenerabilă în sistemele naționale.
La prima vedere, acestea par a fi favorabile consumatorilor finali și furnizorilor acestora, însă în realitate, ele sunt un semn al volatilității pieței, caracterizate de perioade cu “supraproducție” (când vremea e prietenoasă: soare și vânt din belșug) și perioade de “penurie” de energie (când sunt puse în funcțiune sursele mai scumpe de producție energie și se apelează la importuri).
De altfel, pare că tot cadrul reglementator pe care guvernul l-a adoptat este în avantajul producătorilor, majoritari deținuți de stat. De altfel, ministrul energiei, Sebastian Burduja recunoaște deschis că, în opinia sa “în acest moment, impunerea unui preț de vânzare la producători sub prețul de 400 lei/MWh ar fi dovadă de iresponsabilitate”.
Și noile contracte pentru diferență (CfD) pe care guvernul vrea să le introducă, și care garantează producătorilor (în special de energie regnerabilă) un preț fix pe 15 ani are același obiectiv, susținerea finalizării investițiilor anunțate în capacități regenerabile. Numai că, deși susține că va achita eventualele diferințe din bani europeni, aceștia sunt bani ai contribuabililor, inclusiv români, iar prețul licitat de 91 euro/MWh este peste prețul pieței.
În plus, sunt distruse stimulentele adaptării cererii la ofertă, reprezentate de prețuri, prin care consumatorii (casnici și industrali) sunt încurațați să consume în intervalele în care producția (în special de regenerabile) este ridicată.
Problema este că întreaga Europă promovează, prin diferite măsuri, creșterea capacităților regenerabile, ceea ce va conduce la o accentuare a “canibalizării producătorilor”.
De altfel prețurile negative din România din ultimele zile sunt efectul producției ridicate de energie electrică regenerabilă din nord-vestul Europei, în special Germania.
Așa se face că deși nivelul producției interne la acele ore era unul redus, de aproximativ 4.500 MW, România importa energie la prețuri negative din Ungaria și o reexporta către Bulgaria.
Algoritmul Euphemia, după care funcționează cuplarea piețelor spot din Europa, a determinat reducerea energiei livrate de producătorii autohtoni.
