OMV Petrom transmite un mesaj de pe platforma gigantului Transocean, care va face forajele pentru sondele din proiectul Neptun Deep, de extracție a gazelor din Marea Neagră, arătând că proiectul Neptun Deep este pe drumul cel bun și progresează în siguranță. VEZI VIDEO MAI JOS
La finele anului trecut a fost anunțat că proiectul Neptun Deep privind gazele din Marea Neagră avansează, fiind atribuită peste 80% din valoarea contractelor de execuție, informează compania OMV Petrom. Aceasta a semnat un acord cu o valoare estimată de 325 de milioane de euro pentru platforma de foraj semi-submersibilă Transocean Barents, pentru o perioadă minimă de un an și jumătate. În plus, a fost semnat un contract de aproximativ 140 de milioane de euro cu Halliburton România pentru servicii integrate de foraj.
Acestea se adaugă contractului de 1,6 miliarde de euro cu Saipem pentru instalațiile offshore, precum și altor contracte mai mici.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Activitățile de foraj sunt planificate pentru 2025
"Odată cu atribuirea contractelor pentru platforma de foraj și pentru serviciile integrate de foraj, OMV Petrom a asigurat peste 80% din acordurile de execuție necesare livrării proiectului Neptun Deep. (...) Cel mai important obiectiv al nostru este să începem producția în siguranță și cu respectarea bugetului, în 2027", a declarat anterior Christina Verchere, CEO OMV Petrom.
Acordul pentru platforma de foraj semi-submersibilă de generația a șasea include echipajul și serviciile asociate, produsele, echipamentele și materialele necesare. Transocean Barents este o platformă de foraj de ultimă generație, cu un sistem de poziționare dinamică Clasa 3, ancore și platforme RAM duale, ceea ce înseamnă că poate funcționa eficient atât în locațiile noastre de mică adâncime, cât și în cele de mare adâncime. Mobilizarea pentru Marea Neagră este programată să înceapă spre sfârșitul anului 2024, iar activitățile de foraj sunt planificate pentru 2025. În total, vor fi forate 10 probe.
Halliburton Energy Services Romania și Newpark Drilling Fluids Eastern Europe asigură servicii integrate de foraj. Experiența internațională și locală a Halliburton în România va fi utilizată într-o gamă largă de servicii, ar fi cimentarea, forajul direcțional și echiparea sondelor.
Cu aceste angajamente recente, OMV Petrom si ROMGAZ sunt pe cale să livreze în siguranță primele cantități de gaze naturale din Neptune Deep în 2027, cu respectarea bugetului de până la 4 miliarde de euro estimat pentru investițiile totale.
CITEȘTE ȘI ANUNȚ Cu cât vrea Guvernul să majoreze salariul minim Sondele și zăcămintele vor fi operate de la distanță, prin Digital Twin
Infrastructura necesară pentru dezvoltarea celor două zăcăminte include trei sisteme submarine de producție, unul pentru Pelican Sud și două pentru Domino, rețeaua de conducte colectoare asociate, o platformă offshore de gaze naturale situată la mică adâncime, conducta principală de gaze naturale până la țărm, la Tuzla și o stație de măsurare a gazelor naturale. Platforma offshore își generează propria energie electrică, funcționând la cele mai înalte standarde de siguranță și protecție a mediului.
Sondele și zăcămintele vor fi operate de la distanță, prin intermediul unei replici digitale (Digital Twin). Un aspect-cheie al conceptului de dezvoltare este că energia naturală a rezervorului este utilizată pentru a transporta gazele naturale la țărm, eliminând necesitatea comprimării acestora. Acest lucru, împreună cu alte caracteristici ale proiectului, asigură menținerea emisiilor din proiectul Neptune Deep la un nivel minim, semnificativ sub normele industriei.
În luna august 2023, compania a semnat un acord cu Saipem S.p.A. și Saipem România SRL cu o valoare totală estimată de aproximativ 1,6 miliarde de euro pentru servicii de management, proiectare, achiziții, fabricare, asamblare, transport maritim, instalare, testare și punere în funcțiune a instalațiilor maritime din cadrul proiectului Neptun Deep. În plus, contractul include testarea și punerea în funcțiune pentru stația de măsurare a gazelor naturale și pentru secțiunile de lângă țărm și de pe uscat ale conductei de producție gaze naturale.
Transocean este furnizor internațional de servicii, pe bază de contract, de foraj offshore pentru sonde de petrol și gaze naturale. Transocean este specializată în activități foraj offshore în sectoare dificile din punct de vedere tehnic la nivel global, cu un accent deosebit pe serviciile de foraj la mare adâncime și medii.
Halliburton Haliburton este unul dintre cei mai importanți furnizori mondiali de produse și servicii pentru industria energetică.