Mișcarea "Vestelor Galbene" din Franța, care se opune majorării fiscalității pe benzină și motorină prevăzută de Guvernul de la Paris pentru anul viitor, a obținut o primă victorie, dar nu în metropolă, ci în insula Reunion din Oceanul Indian, departament de peste mări al Franței, unde a fost anunțată înghețarea taxei pe carburanți, după cele mai grave violențe din insulă din ultimii 30 de ani.
Astfel, președintele Consiliului Regional din Reunion, Didier Robert, a transmis că a negociat cu succes cu autoritățile din metropolă o derogare de la legislația în vigoare și a obținut acceptul acestora pentru înghețarea taxei în insulă în următorii 3 ani. La nivelul întregii Franțe, taxa ar urma să crească anul viitor cu 6,5 eurocenți/litru la motorină și cu 2,9 eurocenți/litru la benzină, majorări fiind prevăzute ulterior și pentru anii următori, până în 2022 inclusiv.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
"La următoarea adunare plenară a Consiliului vom valida acest nou mecanism, care va permita blocarea majorării taxei pe carburanți pentru toți șoferii din Reunion în 2019, 2020 și 2021. Această decizie a regiunii răspunde unei urgențe. Înghețând taxa, răspundem așteptărilor manifestanților", a transmis Robert.
În metropolă, președintele Senatului francez, Gerard Larcher, a anunțat că va propune camerei superioare a Parlamentului să voteze o măsură similară la nivel național. "Vom propune anularea majorării taxei. Asta ar însemna un minus de încasări la buget de doar 2,9 miliarde euro. Și vă reamintesc că, de fapt, anul acesta, niciun ban din această taxă nu a fost alocat pentru tranziția energetică (către surse de energie cu emisii reduse de carbon – n.r.)", a spus șeful Senatului.
La rândul său, președintele regiunii Normandia și al Asociației Regiunilor din Franța, Herve Morin, a cerut Guvernului să suspende majorarea taxei prevăzută pentru 2019, pentru asigurarea păcii sociale. "Nu putem rămâne impasibili, pentru că ne îndreptăm spre un haos total, care va paraliza țara", a declarat acesta.
Întreaga opoziție politică din Franța pare să fie în acest moment de partea protestatarilor, cu toate că unele dintre partide au votat în Parlament măsuri de înăsprire a fiscalității în scopuri de mediu, iar altele au în platformele lor astfel de măsuri menite să reducă amprenta de carbon a economiei franceze.
De partea sa, Guvernul de la Paris a transmis că nu cedează. "Am înțeles suferința și furia protestatarilor. Mișcarea Vestelor Galbene s-a exprimat foarte clar. Dar eu spun că un Guvern care se răzgândește în permanență, care merge în zigzag în fața dificultăților, nu este un Guvern care să conducă Franța acolo unde trebuie să fie condusă. Măsurile Guvernului au ca obiectiv eliberarea de dependența de petrol a persoanelor care au ajuns în această situație fără voia lor. Francezii trebuie să simtă că vom reuși să implementăm această tranziție ecologică. Pentru binele Franței", a declarat recent premierul Edouard Philippe.
Insula Reunion este paralizată practic de 4 zile, în care au avut loc cele mai grave violențe din ultimii 30 de ani. Toate instituțiile de stat și așezămintele de învățământ sunt închise, ca și aeroportul internațional din insulă, iar prefectura locală a impus starea de asediu, interzicând, fără succes, tuturor cetățenilor să umble pe străzi între orele 9 seara și 6 dimineața. Au avut loc peste 20 de blocaje ale căilor rutiere, multe incendieri de mașini și distrugeri de magazine, precum și peste 10 confruntări între manifestanți și poliție, soldate cu cel puțin 16 răniți în rândul forțelor de ordine. În plus, a fost incendiat și un mare depozit comercial.
Pe fondul protestelor Vestelor Galbene, au apărut și bande violente, fără legătură cu manifestanții, care au început să blocheze la rândul lor șoselele cerând șoferilor "taxe de trecere" de până la 20 de euro, unii dintre cei care au refuzat să plătescă fiind agresați, iar mașinile lor - avariate.
La nivel național, conform datelor oficiale, sâmbătă, aproape 290.000 de persoane au manifestat în 2.034 de adunări în toată Franța. Mișcarea a fost marcată de decesul unei manifestante, lovită de o șoferiță la un baraj în Savoia. Un număr de 409 persoane au fost rănite în timpul manifestațiilor, din care 14 grav, inclusiv din rândul forțelor de ordine, iar 282 au fost arestate. Ulterior, protestele au scăzut puțin în amploare, însă pe rețelele de socializare a fost anunțat un mare miting la Paris pentru sâmbătă, 24 noiembrie, în scopul blocării Capitalei.