ULTIMA ORĂ Toți potențialii beneficiari ai gazelor ExxonMobil-OMV Petrom din Marea Neagră au denunțat contractele de rezervare de capacitate pe viitoarea conductă

ULTIMA ORĂ Toți potențialii beneficiari ai gazelor ExxonMobil-OMV Petrom din Marea Neagră au denunțat contractele de rezervare de capacitate pe viitoarea conductă
scris 20 nov 2018

Toți potențialii beneficiari ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de consorțiul ExxonMobil-OMV Petrom, au încetat unilateral contractele de rezervare de capacitate de transport pe care le semnaseră cu Transgaz, ceea ce pune sub semnul întrebării proiectul operatorului de construire a conductei Tuzla-Podișor, menită să preia de la țărm gazele din perimetrul respectiv și să le introducă în sistemul național de transport (SNT).

"Drept urmare, Transgaz constată faptul că procesul de capacitate incrementală în punctul preconizat de intrare în SNT PM Tuzla s-a finalizat fără succes", a transmis compania.

Urmărește-ne și pe Google News

Cel mai probabil, potențialii cumpărători de capacitate au încetat unilateral contractele de rezervare cu Transgaz ca urmare a incertitudinii generate de neluarea deciziei finale de investiție în proiect, determinată de adoptarea cu întârziere și într-o formă nemulțumitoare pentru petroliști a Legii offshore.

Consiliul Concurenței suspectează comportamente anticoncurențiale pe piața cimentului: Situație atipică, cu o coordonare între jucători și prețuri cu aceeași evoluție CITEȘTE ȘI Consiliul Concurenței suspectează comportamente anticoncurențiale pe piața cimentului: Situație atipică, cu o coordonare între jucători și prețuri cu aceeași evoluție

În plus, după cum a relatat Profit.ro, statul ar putea prelungi perioada de explorare a perimetrului Neptun Deep, prin încheierea în acest sens a unui act adițional la acordul petrolier semnat cu cele două companii, care să prevadă două perioade de extindere opționale, menite să permită operatorului perimetrului, ExxonMobil, să determine dacă indicatorul privind rata de succes a explorării poate fi atins, astfel încât să se justifice trecerea la dezvoltarea economică a zăcămintelor.

La finalul lunii mai, Transgaz anunțase că a finalizat cu succes procedura angajantă de testare a cererii din partea potențialilor cumpărători ai gazelor naturale care ar urma să fie extrase din perimetrul offshore Neptun Deep din Marea Neagră, concesionat de ExxonMobil și OMV Petrom.

Valoarea totală cumulată a capacității de transport rezervate de aceștia, pe o perioadă de 15 ani (iulie 2021- octombrie 2036), se ridicase la 1,278 miliarde MWh, puțin peste pragul minim stabilit de Transgaz, de 1,277 miliarde MWh, pentru justificarea economică a investiției în proiectul conductei Tuzla-Podișor, care va prelua de la țărm gazele extrase din perimetrul respectiv și la va introduce în sistemul național.

La acel moment, Transgaz primise recent autorizație de construcție pentru proiectul conductei, cu costuri evaluate la peste 1,45 miliarde lei cu tot cu TVA.

Românii au cumpărat de Black Friday 2018 cu 30% mai mult față de ediția de anul trecut CITEȘTE ȘI Românii au cumpărat de Black Friday 2018 cu 30% mai mult față de ediția de anul trecut

În martie anul trecut, Comisia Europeană a adoptat un Regulament care prevede că producătorii și furnizorii de gaze naturale potențial beneficiari ai proiectelor de extindere a conductelor magistrale trebuie să garanteze operatorilor de transport că își vor recupera investițiile în extindere din creșterea cantităților de gaze transportate și că nu vor fi obligați să majoreze în acest scop tarifele de transport, ca urmare a cererii insuficiente. Regulamentul a fost preluat în legislația românească printr-un ordin al Autorității Naționale de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE), iar Transgaz a elaborat o procedură privind rezervarea de capacitate în acest scop.

Ordinul ANRE și procedura Transgaz introduc noțiunea de "capacitate incrementală" de transport de gaze naturale, definită ca "o posibilă creștere viitoare, prin intermediul unor proceduri bazate pe piață, a capacității tehnice existente sau o posibilă capacitate nouă creată acolo unde în prezent nu există niciuna, care poate fi oferită pe baza unor investiții în infrastructura fizică de transport și care poate fi alocată ulterior, sub rezerva obținerii de rezultate pozitive la testul economic, în punctele existente de intrare/ieșire în/din sistemul național de transport (SNT) sau prin crearea unor noi puncte de intrare/ieșire în/din SNT".

Pe de altă parte, în pofida faptului că a amânat decizia finală de investiție în ceea ce privește proiectul Midia pentru anul viitor, Black Sea Oil & Gas SRL (“BSOG”), împreună cu partenerii săi de concesiune, Petro Ventures Resources SRL (“Petro Ventures”) și Gas Plus International B.V. (“Gas Plus”), a semnat deja un acord cu Engie de vânzare a gazelor naturale care ar urma să fie extrase din Marea Neagră. Asta după ce, în urmă cu zece zile, BSOG, controlată de gigantul de asset management Carlyle, a semnat cu Transgaz contractul de transport și de introducere în sistemul național a gazelor care vor proveni din eventuala producție a proiectului de dezvoltare Midia (MGD) din Marea Neagră. Executarea ambelor contracte depinde de decizia finală a americanilor, de a investi sau nu în proiect.

viewscnt
Afla mai multe despre
legea offshore
redevente
impozit venituri suplimentare offshore
gaze naturale marea neagra
psd
serban nicolae
liviu dragnea
exxonmobil
omv petrom
neptun deep
redevente petroliere