VIDEO Ciucă: Guvernul va plafona de la 1 aprilie în continuare prețul la energie și gaze. La alimente, România este bine aprovizionată

VIDEO Ciucă: Guvernul va plafona de la 1 aprilie în continuare prețul la energie și gaze. La alimente, România este bine aprovizionată
scris 14 mar 2022

Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de masuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale, astfel că începând cu 1 aprilie pentru un consum de până la 100 kw pe lună, românii vor plăti  0,68 lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 kw, vor plăti 0,8 lei/kw. La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw, a anunțat luni prim-ministrul Nicolae Ciucă.

”La nivel național, Guvernul va adopta, în această săptămână, pachetul de masuri care să reducă presiunea generată de facturile la energie și gaze naturale. Vom interveni în sprijinul economiei românești, printr-un set de soluții care includ plafonări și compensări ale prețurilor la energie si gaze naturale, pentru un an de zile, începând cu 1 aprilie.

Urmărește-ne și pe Google News

Pentru un consum de până la 100 de kw pe lună, românii vor plăti  0,68 de  lei/kw, iar pentru un consum cuprins între 100 și 300 de kw, vor plăti 0,8 de lei/kw. 

Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

La gaz, prețul practicat pentru gospodării va fi de 0,31 de lei/kw.

Cu excepția marilor consumatori, care vor avea pachete dedicate de ajutor de stat, toate companiile românești vor beneficia de un preț fix, la energia electrică, de 1 leu pe kw, tva inclus, și 0,37 lei/kw pentru gaz, tva inclus”, a precizat premierul.

ULTIMA ORĂ Unul din marile combinate chimice românești își reduce activitatea din cauza scumpirii gazelor și energiei și avertizează că pot urma concedieri colective CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Unul din marile combinate chimice românești își reduce activitatea din cauza scumpirii gazelor și energiei și avertizează că pot urma concedieri colective

Acesta a adăugat că Guvernul e în discuții cu Comisia Europeană pentru a continua și în acest an sprijinul acordat marilor consumatori precum combinatele chimice sau cele din industria de prelucrare de materii prime.

”Măsurile pe care le luăm vor proteja populația și economia, prevenind riscurile unei creșteri accentuate a prețurilor și a inflației. Guvernul este alături de  cetățeni și de mediul de afaceri, pentru a proteja locurile de muncă și stabilitatea economică.

Sunt în permanentă legătură cu ministrul agriculturii și cu producătorii români de alimente, reprezentanții rețelelor marilor magazine. România este bine aprovizionată, stocurile  noastre asigură toate bunurile de care avem nevoie. Fermierii și agricultorii noștri au tot sprijinul Guvernului pentru pregătirea acestui an agricol”, a mai spus Ciucă.

Reglementarea activităților casnice, care vrea să fiscalizeze instalatorii, menajerele și alți prestatori în gospodării, adoptată rapid de senatori CITEȘTE ȘI Reglementarea activităților casnice, care vrea să fiscalizeze instalatorii, menajerele și alți prestatori în gospodării, adoptată rapid de senatori

Acesta a adăugat că mecanismul care a funcționat în perioada pandemiei poate fi extins și chiar dezvoltat în contextul celorlalte crize actuale.

Astfel, a spus premierul, România va cere realocarea fondurilor rămase necheltuite din programele europene anterioare destinate economiei românești, pentru a putea interveni în ajutorul mediului de afaceri, al întreprinderilor românești.

viewscnt
Afla mai multe despre
ciuca
energie
gaze
guvern
plafonare
compensare
alimente