ULTIMA ORĂ OMV Petrom raportează profit în scădere cu 43% în T1 2020. Prăbușire de peste 80% în upstream

ULTIMA ORĂ OMV Petrom raportează profit în scădere cu 43% în T1 2020. Prăbușire de peste 80% în upstream
scris 29 apr 2020

OMV Petrom, cel mai mare producător de țiței și gaze din România, a raportat o scădere cu 43% a profitului net în primul trimestru al anului, comparativ cu perioada similară din 2019, de la 1,151 miliarde lei la 653 milioane lei. Pe segmentul producției de hidrocarburi, rezultatul din exploatare s-a prăbușit cu 81%, la 157 milioane lei, din cauza scăderii ample a cotațiilor din piață la petrol și de avansul deprecierii activelor de producție.

Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice CITEȘTE ȘI Proiect inovativ în contextul pandemiei: măști, mănuși, alcool sanitar și șervețele antibacteriene vândute prin intermediul unui vendomat, în condiții de igienă și la prețuri modice
Urmărește-ne și pe Google News

În primele 3 luni din 2020, OMV Petrom a reușit să își vândă producția de țiței la un preț mediu de 40,60 dolari/baril, în scădere cu 27% comparativ cu T1 2019. Producția totală de hidrocarburi la nivel de grup (cu tot cu zăcămintele din Kazahstan) s-a redus cu 1%, iar cea de țiței a crescut cu 2%.

Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi” CITEȘTE ȘI Două ventilatoare mobile performante au ajuns la medicii din linia întâi în urma donațiilor prin platforma „Donează pentru linia întâi”

Costul de producție a cunoscut o îmbunătățire cu 7%, la 10,87 dolari/baril, "în principal datorită îmbunătățirii eficienței operaționale și efectului favorabil al cursului de schimb", se arată în primul raport trimestrial pe 2020 al companiei.

Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai CITEȘTE ȘI Consultațiile medicale la distanță, salvatoare în perioada stării de urgență, au nevoie de legislație pentru a continua și după 15 mai

Producția de gaze a scăzut cu 3%.  

Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro CITEȘTE ȘI Brandul de mobilă de lux Rovere Mobili a lansat magazinul online www.rovereshop.ro

"Rezultatul din exploatare in T1 2020 a scăzut la valoarea de 830 milioane lei, comparativ cu 1,288 milirde lei în T1 2019, în principal ca urmare a mediului de piață nefavorabil, prețurile mai mici și începutul crizei generate de COVID-19 având un impact negativ asupra performanței grupului", se menționează în documentul citat.

INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business CITEȘTE ȘI INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în business

Valoarea veniturilor din vânzări consolidate a crescut cu 12% comparativ cu T1 2019, la 6,086 miliarde lei, susținută de volume mai mari ale vânzărilor de gaze naturale, parțial compensate de prețuri de piață mai mici ale mărfurilor și volume mai mici ale vânzărilor de electricitate. Vânzările din Downstream Oil au reprezentat 63% din totalul vânzărilor consolidate, în timp ce vânzările din Downstream Gas (gaze și energie electrică) au reprezentat 35%, iar cele din Upstream 1% (vânzările din Upstream fiind, în mare parte, vânzări în interiorul grupului, nu către terți), precizează OMV Petrom.

Marja de rafinare obținută de OMV Petrom s-a îmbunătățit cu 86%, la 6,75 dolari/baril, datorită diferențialelor mai bune ale produselor, exceptând distilatele medii, precum și prețului mai mic al țițeiului. Rata de utilizare a rafinăriei a fost de 96%, iar volumele vânzărilor cu amănuntul au fost mai mari cu 1%.

Investițiile OMV Petrom au crescut cu 16% în T1 2020, la 958 milioane lei.

"În România, producția de hidrocarburi a fost de 13,04 milioane barili echivalent petrol (bep), respectiv 143,3 mii bep/zi (Q1/19: 13,31 milioane bep, respectiv 147,9 mii bep/zi). Producția de țiței și condensat în România a scăzut cu 0,7%, la 5,97 milioane bbl, în principal din cauza declinului natural și a transferului celor nouă zăcăminte marginale către Mazarine Energy Romania în martie 2019. Producția de gaze naturale în România a scăzut cu 3,2%, la 7,07 milioane bep, fiind influențată de declinul natural al principalelor zăcăminte (Totea Deep și Lebăda Est) și de impactul lucrărilor de mentenanță, aspecte parțial contrabalansate de contribuția sondei de explorare 4461 Totea Sud, care a început producția în T4/19, și de rezultatul activităților de reparații capitale", se mai afirmă în raport.

Amendă drastică în Ungaria aplicată Booking.com pentru reclame înșelătoare și \ CITEȘTE ȘI Amendă drastică în Ungaria aplicată Booking.com pentru reclame înșelătoare și "presiune psihologică". Booking se angajase că schimbă, inclusiv în România, practici considerate înșelătoare

Conform estimărilor OMV Petrom, cererea națională de gaze naturale a scăzut cu aproximativ 2% față de același trimestru al anului trecut. Pe piețele centralizate din România, prețul mediu ponderat al gazelor naturale pentru tranzacțiile cu diverse produse standard încheiate in T1/20 (10,7 TWh) a fost de 71 lei/MWh (T1/19: 100 lei/MWh pentru tranzacțiile standard încheiate). În privința livrărilor pe termen scurt, pe piața pentru ziua următoare a BRM, prețul mediu în T1/20 a fost de 66 lei/MWh (T1/19: 107 lei/MWh).

În T1/20, volumele totale de gaze naturale vândute ale OMV Petrom au crescut cu 52% comparativ cu T1/19, la 18,61 TWh, iar volumele de gaze naturale vândute terților au fost cu 64% mai mari față de T1/19. La sfârșitul T1/20, OMV Petrom avea 0,3 TWh de gaze naturale în depozitele subterane, similar cu volumul din T1/19.

"OMV Petrom a furnizat gaze naturale pe piața reglementată, livrând 5,52 TWh către consumatorii casnici și producătorii de energie termică pentru livrările către consumatorii casnici în T1/20, conform alocării în vigoare. În plus, pe piețele centralizate, OMV Petrom a vândut 4,7 TWh prin diverse produse standard în T1/20, la un preț mediu comparabil cu prețul pieței", mai menționează compania.

viewscnt
Afla mai multe despre
profit omv petrom
rezultate omv petrom
productie hidrocarburi omv petrom