OMV Petrom, principala companie care comercializează carburanți în România, a efectuat astăzi o nouă ieftinire la benzină și motorină, de 6 bani/l, aceasta fiind cea de-a treia de la introducerea plafonării prețurilor prin Ordonanță Militară. Prețul carburanților se află pe un puternic trend descendent ca urmare a prăbușirii cotațiilor petrolului la nivel global, dar și a reduceri cererii interne afectată de carantinarea economiei și populației, relevă date analizate de Profit.ro.
Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată pe Profit Insider
Astăzi, prețul petrolului s-a prăbușit din nou.
Astfel, în Bacău, unul dintre orașele cu cei mai ieftini carburanți, prețul benzinei a coborât în stațiile Petrom la 4,22 lei/l, iar cel al motorinei, la 4,45 lei/l.
Mișcarea OMV Petrom survine uneia similare a Lukoil, care a efectuat, la finalul săptămânii trecute o ieftinire cu 6 bani atât a benzinei cât și motorinei.
Astfel, în același oraș, prețul benzinei a coborât în stațiile Lukoil la 4,28 lei/l, iar cel al motorinei la 4,54 lei/l.
Ieftiniri similare a efectuat și Socar, unde benzina costă 4,29 lei/l, iar motorina 4,54 lei/l.
CITEȘTE ȘI INTERVIU Bogdan Hristescu, Director General Regional Euronet World Wide, despre premium în businessPrețul carburanților s-a redus și la stațiile OMV tot cu 6 bani/l, prețurile practicate în Bacău fiind de 4,33 lei/l, respectiv 4,51 lei/l.
Rompetrol vinde benizna în aceeași localitate cu 4,28 lei/l, iar motorina cu 4,51 lei/l, în timp ce MOL practică cele mai mari prețuri, de 4,39, respectiv 4,57 lei/l.
În București, la cea mai ieftină stație Petrom, cea de pe Șoseaua Alexandriei, un litru de benzină costă 4,27 lei, iar unul de motorină, 4,52 lei/l.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Discuții Finanțe - FMI. România ar putea împrumuta cu dobândă 1,5%, fără condiții și cu rambursare în maximum 5 ani. FMI: "Nu am primit încă o cerere formală".Lunea trecută, petrolul West Texas Intermendiate (WTI - de referință pe piața americană) cu livrare în luna mai a coborât pentru prima dată în istorie în teritoriu negativ, fiind tranzacționat și la - 40 dolari pe baril, ca urmare a prăbușirii cererii și a indisponibilității spațiilor de depozitare.
Petrolul Brent (de referință pe piața europeană) a pierdut la rândul său teren în ultima săptămână, coborând de la peste 30 de dolari pe baril la puțin peste 20 dolari pe baril.
Interesant este că această evoluție a prețului la pompă are loc în condițiile în care guvernul liberalo-militar al României a decis plafonarea prețurilor la carburanți, decizie de neînțeles pe o piață caracterizată de o prăbușire abruptă a cererii.
Nu numai cotațiile internaționale put presiune pe prețul carburanților, ci și concurența dintre companii în condițiile scăderii vânzărilor.
OMV Petrom a anunțat o scădere cu peste 30% a vânzărilor de carburanți în ultimele zile ale lunii martie. Scăderea din aprilie este probabil și mai accentuată, în luna martie, consumatorii casnici consemnați la domiciliu de autorități, ieșind la cumpărături să-și facă rezerve pentru perioada instituirii stării de urgență.
Luând în calcul doar procentul de 30% avansat de OMV Petrom, rezultă că, pe perioada carantinei impuse prin ordonanțe militare economiei, statul român va încasa lunar o sumă mai mică cu 0,6 miliarde de lei numai din accizele (+TVA aferentă) achitate de sectorul energetic. Lunar, în mod normal, statul încasa în medie 2 miliarde de lei accize (+TVA aferentă) de pe urma comercializării de produse energetice. Numai pentru cele 2 luni de urgență deja decretate, pierderile la bugetul de stat vor depăși 1,2 miliarde de lei.
Dacă estimăm o scădere mai abruptă, de 50% a vânzărilor de carburanți, încasările statului din accize (+TVA aferentă) se vor reduce cu mai mult de un miliard de lei pe lună.
La finalul anului trecut, un litru de benzină se tranzacționa cu aproximativ 5,65 lei, iar unul de motorină cu 5,75 lei.