Astfel, se are în vedere prelungirea termenului de expirare a ajutorului de la 31 martie 2026 la 31 decembrie 2026.
Măsura a fost anticipată de premierul Ilie Bolojan.
″Acordarea sprijinului în cuantum de 50 de lei pentru furnizarea de energie electrică, în forma prezentată, este o măsură tranzitorie, necesară pentru sprijinirea celor mai vulnerabile persoane, în acord cu politicile sociale în domeniu, asumate de România în calitate de stat membru UE.
La acest moment, MMFTSS (Ministerul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale – n.r.) este în proces de elaborare a unei politici publice sustenabile si fundamentată pe abordarea unitară la nivelul UE în ceea ce privește sărăcia energetică, aceasta urmând a înlocui mecanismul propus prin prezenta reglementare. Astfel, pentru ca cetățenii cei mai expusi riscului de sărăcie să beneficieze de un sprijin adecvat din partea statului, până la implementarea acestui nou tip de mecanism, este necesară adoptarea măsurii temporare prin acordarea sprijinului financiar în cuantum de 50 lei″, se argumentează în nota de fundamentare.
Persoanele singure cu venituri reduse, precum și alte categorii de consumatori casnici de electricitate aflați în sărăcie energetică, beneficiază de sprijin de la stat, sub forma unui tichet de valoare lunar denumit tichet de energie, în valoare de 50 de lei, pentru a-și plăti facturile de curent electric după eliminarea plafonării prețurilor finale, de la 1 iulie 2025.
La comisiile Camerei Deputaților se află din septembrie proiectul legii de aprobare a ordonanței de urgență inițiale, de instituire a sprijinului, adoptat de Senat, cu câteva modificări.

















