TRANZACȚIE O companie petrolieră din Abu Dhabi va prelua participația de 24,9% la OMV deținută de fondul Mubadala

TRANZACȚIE O companie petrolieră din Abu Dhabi va prelua participația de 24,9% la OMV deținută de fondul Mubadala
scris 21 dec 2022

Compania Națională de Petrol din Abu Dhabi (ADNOC) a ajuns la un acord privind preluarea unei participații de 24,9% la grupul energetic austriac OMV de la fondul de investiții din Abu Dhabi, Mubadala Investment Company, au declarat două surse din apropierea acestui dosar pentru Reuters.

În octombrie, Profit.ro a anunțat că Ministrul de Finanțe al guvernului austriac, Magnus Brunner, se va deplasa la Abu Dhabi pentru a negocia soarta grupului OMV, cea mai mare companie de hidrocarburi din Europa Centrală și principal acționar al Petrom, cu celălalt important acționar, Mubadala Petroleum and Petrochemicals Holding Company L.L.C, din Abu Dhabi (MPPH).

Urmărește-ne și pe Google News

Statul austriac este cel mai mare acționar al OMV, cu o participație de 31,5%, prin holdingul de stat OBAG, urmat de fondul suveran de investiții din Abu Dhabi, Mubadala, care deține o participație de 24,9%, scrie Agerpres.

DOCUMENT Haosul din energie este, pentru unii, cum nu se poate mai bun. Profitul companiilor statului a explodat CITEȘTE ȘI DOCUMENT Haosul din energie este, pentru unii, cum nu se poate mai bun. Profitul companiilor statului a explodat

Sursele citate de Reuters au precizat că tranzacția depinde de obținerea aprobărilor necesare din partea autorităților de reglementare.

La începutul acestui an, gigantul Abu Dhabi National Oil Company a achiziționat o participație de 25% la producătorul de mase plastice Borealis AG de la Mubadala Investment Co. Grupul austriac OMV este cel mai mare acționar al Borealis, cu o participație de 75%.

OMV, cea mai mare companie industrială listată din Austria, deține 51,01% din acțiunile OMV Petrom, iar statul român, prin Ministerul Energiei, 20,64%.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
mubadala
adnoc