Numărul total al prosumatorilor de energie electrică din România a crescut cu peste 9.000 în septembrie, iar puterea instalată cumulată a instalațiilor de producție ale acestora a urcat în aceeași perioadă cu mai mult de 80 MW, arată datele oficiale analizate de Profit.ro.
Astfel, în cursul lunii septembrie, efectivul total de prosumatori din România a urcat cu 9.232, de la 166.431 la 175.663.
În intervalul menționat, puterea instalată în sistemele de producție ale acestora a crescut cu 83,52 MW, de la 2.058,35 MW la 2.141,87 MW.
Pragul de 2.000 MW putere instalată la prosumatori a fost atins și depășit în august. Prin comparație, puterea totală a parcurilor fotovoltaice mari, cu licențe comerciale, este în prezent de numai 1.811 MW.
Ministerul Energiei a modificat în prima parte a lunii un proiect de ordonanță de urgență elaborat recent, eliminând din el o prevedere care le dădea operatorilor de rețele posibilitatea legală de a prelua controlul tehnic asupra instalațiilor prosumatorilor și chiar de a le opri producția, în anumite condiții.
Propunerea, care stipula că ″Operatorii de rețea au dreptul să folosească funcțiile invertorului de reglaj al tensiunii cu acceptul prosumatorilor contra unor forme de stimulare a acestora, precum plăți directe, reduceri de tarife etc, conform reglementărilor ANRE″, precum și că ″Operatorii de rețea au dreptul sa reducă puterea injectată în rețea la zero pe o perioada de maxim 30 de zile, în cazul în care identifică nerespectarea repetată a parametrilor de funcționare ai invertorului prevăzuți în reglementările ANRE și, simultan, transmiterea unei sesizări la ANRE împotriva operatorului economic atestat care a realizat punerea în funcțiune a instalației de producere a energiei electrice″, avusese ca argument ″stabilitatea tehnică a rețelei în contextul integrării tot mai mari de surse regenerabile″.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Trendyol, cea mai mare platformă turcă de comerț electronic, controlată de gigantul Alibaba, deschide în România un centru regional într-un depozit al „Regelui Pantofilor“ANRE a susținut de mai demult că ar fi bine ca operatorilor de distribuție a energiei electrice să li se dea posibilitatea prin lege să acceseze instalațiile prosumatorilor, cu acordul acestora, pentru echilibrarea rețelelor.
Senatul a aprobat în septembrie solicitarea președintelui Klaus Iohannis privind eliminarea obligativității montării de sisteme de stocare a energiei electrice produse, atât pentru prosumatorii existenți, activi în momentul de față, cât și pentru persoanele care doresc să devină prosumatori în viitor și vor solicita avize tehnice de racordare (ATR) în acest scop, obligație introdusă intempestiv în vară. Proiectul se află în prezent la comisiile Camerei Deputaților, cameră decizională.