Liderul pieței de distribuție a carburanților, OMV Petrom, a majorat astăzi prețul carburanților, atât al benzinei, cât și al motorinei, cu 8 bani pe litru, cea mai mare creștere de preț din acest an. Aceasta este a șasea scumpire din ultimele 20 zile, cu excepția unei ieftiniri marginle de un ban pe litrul de benzină, în condițiile în care cotațiile țițeiului Brent și-au temperat evoluția ascendentă de la începutul anului, perioadă în care s-au apreciat cu 10%, relevă datele analizate de Profit.ro.
În urma acestei decizii, benzina standard se apropie de pragul de 7 lei/l, costând joi dimineață 6,81-6,88 lei/l în stațiile Petrom din capitală și 6,93-6,97 lei/l în cele OMV din capitală, iar combustibilul diesel 7,32-7,35 lei/l, respectiv 7,40-7,43 lei/l, apropiindu-se de pragul de 7,5 lei/l.
Prețurile au depășit cu 9 bani/l, în cazul benzinei, și cu 11 bani/l, în cel al motorinei, nivelul celor de pe 1 ianuarie, când a avut loc o scumpire semnificativă cauzată de decizia guvernului de a majora considerabil accizele.
Așa cum ne-au obișnuit, în orele următoare, și companiile concurente vor efectua probabil mișcări similare de prețuri.
Evoluția prețului benzinei în stațiile OMV și Petrom
Stație | 31 dec | 1 ian | 4 ian | 22 ian | 24 ian | 26 ian | 29 ian | 8 feb |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Petrom | 6,43-6,50 | 6,72-6,79 | 6,63-6,70 | 6,62-6,69 | 6,66-6,73 | 6,70-6,77 | 6,74-6,81 | 6,81-6,88 |
OMV | 6,55-6,59 | 6,84-6,88 | 6,75-6,79 | 6,74-6,79 | 6,78-6,82 | 6,82-6,86 | 6,86-6,90 | 6,93-6,97 |
Cotațiile petrolului Brent se situau joi dimineață la 79,5 dolari/baril, cu 3,5 dolari sub maximul lunar înregistrat în urmă cu 10 zile.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV INTERVIU CEO OMV Petrom - Cum vede compania dereglementarea pieței de gaze și energieScumpirea de la 1 ianuarie nu este singura majorare fiscală a prețului carburanților, de la 1 iulie 2024 urmând o alta, mai importantă, cu alți 43 bani/l de benzină și 40 bani/l de motorină.
Raportate la prețurile de la finalul anului trecut, de aproximativ 6,5 lei la benzina standard și 7 lei la motorina standard, majorarea accizelor pe întreg anul 2024 va conduce la scumpirea carburanților cu peste 10%.
Evoluția prețului motorinei în stațiile OMV și Petrom
Stație | 31 dec | 1 ian | 4 ian | 22 ian | 24 ian | 26 ian | 29 ian | 8 feb |
---|---|---|---|---|---|---|---|---|
Petrom | 6,95-6,98 | 7,21-7,24 | 7,12-7,15 | 7,16-7,19 | 7,16-7,19 | 7,20-7,23 | 7,24-7,27 | 7,32-7,35 |
OMV | 7,03-7,06 | 7,29-7,32 | 7,20-7,23 | 7,24-7,27 | 7,24-7,27 | 7,28-7,31 | 7,32-7,35 | 7,40-7,43 |
Cotațiile petrolului Brent se situau joi dimineață la 79,5 dolari/baril, cu 3,5 dolari sub maximul lunar înregistrat în urmă cu 10 zile.
Scumpirea de la 1 ianuarie nu este singura majorare fiscală a prețului carburanților, de la 1 iulie 2024 urmând o alta, mai importantă, cu alți 43 bani/l de benzină și 40 bani/l de motorină.
CITEȘTE ȘI VIDEO Peste 50 de autospeciale noi au intrat in dotarea Jandarmeriei RomâneRaportate la prețurile de la finalul anului trecut, de aproximativ 6,5 lei la benzina standard și 7 lei la motorina standard, majorarea accizelor pe întreg anul 2024 va conduce la scumpirea carburanților cu peste 10%.
Evoluția cotațiilor petrolului Brent din ultima lună
România este importator net de motorină și exportator net de benzină.
Două treimi din benzina exportată de România în Ucraina, 206 mii tone, a fost produsă la rafinăria Petrobrazi a OMV Petrom. Pe locul doi se află Terminalul Unicom Oil din Constanța: 32.000 de tone de benzină.