SURPRIZĂ: Casa de brokeraj BRK Financial Group intră pe piața electricității

SURPRIZĂ: Casa de brokeraj BRK Financial Group intră pe piața electricității

Foto BRK

scris 21 mar 2022

Casa de brokeraj pe piața de capital BRK Financial Group, listată la bursă, una dintre cele mai active din România, cu venituri totale consolidate de aproape 28 milioane lei anul trecut, intră pe piața energiei electrice.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

BRK Financial Group din Cluj Napoca a înregistrat compania BRK Power Energy, cu obiect principal de activitate "producția de energie electrică", relevă un document oficial analizat de Profit.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani CITEȘTE ȘI Studiu EY România: 78% dintre Directorii Financiari din România consideră că se vor implica mai mult în dezvoltarea și executarea strategiilor de business în următorii trei ani

Acțiunile noii societăți sunt deținute în proporții egale (câte 50%) de BRK Financial Group și de subsidiara sa de administrare de fonduri de investiții SAI Broker.

Contactați de Profit.ro pentru detalii, reprezentanții BRK Financial Group nu au transmis niciun răspuns până în momentul publicării acestui articol.

eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni CITEȘTE ȘI eMAG, Banca Transilvania, Mobexpert și Mastercard donează produse în valoare de 1,1 milioane de lei pentru refugiații ucraineni

Administrator al BRK Power Energy este Alina Pop, fost CEO și președinte al Consiliului de Administrație al Electrogrup, cea mai mare companie din grupul E-INFRA, cu activități în energie, infrastructură și telecomunicații, deținut de antreprenorii clujeni Teofil Mureșan, Simion Mureșan și Marian Pantazescu. Potrivit contului său Linkedin, Pop este în prezent director de operațiuni la Sitel Group, conglomerat multinațional specializat în managementul relațiilor cu clienții și servicii call-center.

Capitalul de pornire al BRK Power Energy se cifrează la 500.000 lei.

ASUS ExpertBook B7 Flip: muncești fără limitări, de oriunde CITEȘTE ȘI ASUS ExpertBook B7 Flip: muncești fără limitări, de oriunde

BRK Financial Group, singura firmă românească de brokeraj listată la Bursa de Valori București (BVB), a terminat anul trecut cu un profit net consolidat de 16,2 milioane lei, de aproape 11 ori mai mare comparativ cu 2020, potrivit rezultatelor financiare preliminare. Veniturile totale ale companiei s-au ridicat în 2021 la 27,7 milioane lei, sumă în creștere de circa 2,3 ori față de cea aferentă anului anterior.

Cel mai mare acționar individual al BRK Financial Group este SIF Muntenia, cu o cotă de 18,47%, potrivit datelor BVB.

viewscnt
Afla mai multe despre
brk financial group
broker cluj
electrogrup
e-infra