Perturbațiile din sistemul energetic național cauzate de condițiile meteo au dus la deconectarea automată a unuia dintre reactoarele centralei nucleare Cernavodă, precum și la oprirea producției unor turbine eoliene cu putere instalată totală de 1.000 MW, a anunțat sâmbătă seară Ministerul Energiei.
″Având în vedere avertizările meteo ale Agenției Naționale de Meteorologie, în special în zona Dobrogea, ministrul Energiei, Sebastian Burduja, a dispus analiza situației la nivelul comandamentului energetic de iarnă și luarea tuturor măsurilor necesare″, se arată într-un comunicat al instituției.
28 noiembrie - Profit Financial.forum
Potrivit sursei ciate, condițiile meteorologice vor fi dificile din această seară și până mâine în a doua parte a zilei, mai ales în zona de sud-est a României, unde se concentrează importante capacitați de producție a energiei, în special nucleară și eoliană. Prognozele de vânt indică posibile valori de 75-80 km/h, până la 100 km/h, în rafale.
La asemenea viteze, turbinele eolienelor pot fi oprite, iar rețelele de transport și distribuție a energiei electrice pot fi afectate.
Operatorul de profil Rețele Electrice Dobrogea, fostul E-Distribuție Dobrogea, a transmis la rândul său că echipele sale și ale contractorilor continuă să intervină pentru restabilirea alimentării cu energie electrică a clienților din zonele afectate de condițiile meteo dificile - cod portocaliu și roșu de vânt, cu viteze de peste 100 km/h. ″Intervențiile sunt îngreunate de vremea severă, în special în județele Constanța și Tulcea. Colaborăm cu autoritățile centrale și locale pentru a remedia avariile cât mai curând posibil″, a comunicat compania.
CITEȘTE ȘI FOTO Strat de zăpadă de peste 10 centimetri în Buzău. Mașină înzăpezită în Vrancea. Blocaje pe DN 10. Trafic blocat pe drumuri naționale, zone din Constanța inundate. Reactorul 1 de la Cernavodă, decuplat din cauza vijeliei″SN Nuclearelectrica SA anunță, de asemenea, că Unitatea 1 a CNE Cernavodă s-a deconectat automat în seara zilei de 18 noiembrie 2023, ca urmare a condițiilor meteo, care au cauzat pertubații în sistemul energetic național. Deconectarea automată a Unității 1 s-a produs în condiții de siguranță, toate sistemele unității funcționând și răspunzând conform proiectului în astfel de situații.
Deconectarea automată a Unității 1, precum și lucrările de remediere, nu au impact asupra securității nucleare a reactorului, personalului unității, populației și mediului înconjurător. SN Nuclearelectrica SA va reveni cu un comunicat de presă la momentul reconectării Unității 1 la Sistemul Energetic Național″, mai precizează Ministerul Energiei.
CITEȘTE ȘI Kalașnikov crește puternic producția pentru războiul cu Ucraina. Anul trecut - cea mai mare producție din ultimii 20 de aniTotodată, din cauza vântului foarte ridicat, turbinele eoliene au început să se oprească. Eolienele produc în prezent aproximativ 1.400 MW, față de 2.400 MW, cât erau programați. Cu U1 CNE Cernavoda decuplată în acest moment, în sistemul energetic sunt 1.700 MW deficit.
Situația este sub control cu sprijinul Hidroelectrica, asigurându-se echilibrarea sistemului energetic național. În acest moment nu există probleme, spune ministerul.
CITEȘTE ȘI Finlanda se ține de cuvânt - Începe să închidă puncte de frontieră cu Rusia. VIDEO O nouă cortină de fier: A dezvăluit traseul gardului care o va separa de Rusia″Suntem atenți la evoluții și ne coordonăm cu toate instituțiile relevante, inclusiv IGSU, respectiv Transelectrica, companiile de distribuție și marii producători din regiunea de sud-est a României. Comandamentul energetic de iarnă este pe poziție″, a declarat ministrul de resort, Sebastian Burduja.
Ministerul Energiei a menționat că va reveni cu informări, în funcție de evoluția situației.