Șeful producătorului suedez de baterii Northvolt: Există un oarecare declin în tendința adoptării vehiculelor electrice

Șeful producătorului suedez de baterii Northvolt: Există un oarecare declin în tendința adoptării vehiculelor electrice
scris 25 mar 2024

Există un oarecare declin în tendința adoptării vehiculelor electrice (EV), dar obiectivele de dezvoltare a automobilelor electrificate rămân în vigoare, a afirmat directorul general al Northvolt, Peter Carlsson, cu ocazia demarării construcției unei noi fabrici de baterii a grupului suedez în Germania, transmit DPA și Reuters.

Uzina Northvolt din Heide, landul Schleswig-Holstein, ar urma să producă celule de baterii prietenoase cu mediul pentru un milion de vehicule electrice pe an, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Google spune că modelul său de AI este capabil să obțină un punctaj de 91% la examenele de licență în medicină CITEȘTE ȘI Google spune că modelul său de AI este capabil să obțină un punctaj de 91% la examenele de licență în medicină

„Vedem astăzi niște nori pe cer, vedem un oarecare declin în tendința adoptării vehiculelor electrice, dar cred că, atunci când facem un pas înapoi și ne uităm la tranziție, tendințele majore și schimbările se mențin”, a declarat Peter Carlsson.

Acesta a adăugat: „Faptul că trecem de la motoarele cu combustie internă la EV se întâmplă fără îndoială”.

În ianuarie, Comisia Europeană a aprobat planurile Germaniei de a acorda ajutoare de stat, în valoare de 902 milioane de euro, pentru a susține Northvolt în vederea construirii unei uzine de baterii pentru automobile electrice în Germania, un proiect care, în lipsa subvențiilor, risca să fie mutat în SUA.

Simtel Team obține finanțare nerambursabilă de 12 milioane euro din PNRR CITEȘTE ȘI Simtel Team obține finanțare nerambursabilă de 12 milioane euro din PNRR

Grupul suedez intenționează să investească în Germania 4,5 miliarde de euro la noua unitate, producția urmând să înceapă în 2026. Investiția Northvolt va crea 3.000 de locuri de muncă directe în Heide și mii de locuri de muncă indirecte în industria auto și sectorul serviciilor din regiune.

Proiectul este extrem de important pentru tranziția din domeniul transporturilor, într-o regiune celebră pentru potențialul energiei eoliene, care vrea să devină un hub pentru energia verde, datorită facilităților de cercetare existente în zonă.

De asemenea, există planuri pentru o uzină de reciclare a bateriilor vechi.

Northvolt este una dintre principalele speranțe europene în materie de baterii pentru automobilele electrice, într-un moment în care bătrânul continent încearcă să recupereze o parte din întârzierea sa în această producție indispensabilă pentru tranziția industriei auto.

viewscnt
Afla mai multe despre
northvolt
baterii