Directorul general al Nuclearelectrica, Cosmin Ghiță, a fost numit guvernator în Board-ul Asociației Mondiale a Operatorilor Nucleari (WANO), începând cu data de 1 ianuarie 2020, potrivit unui raport al societății, publicat pe site-ul Bursei de Valori București.
Șefii celor mai mari bănci din România vor dezbate cu celebrul economist Nouriel Roubini starea reală a economiei și perspectivele izbucnirii unei noi crize. Te așteptăm la eveniment! Click pentru detalii și înregistrare.
"Societatea Națională Nuclearelectrica SA (SNN) informează acționarii și investitorii că, începând cu data de 1 ianuarie 2020, domnul Cosmin Ghiță, directorul general al SN Nuclearelectrica SA, va ocupa și poziția de guvernator în Board-ul Guvernatorilor din cadrul Centrului World Association of Nuclear Operators (WANO - Asociația Mondială a Operatorilor Nucleari) de la Atlanta", se menționează în document, scrie Agerpres.
Potrivit sursei citate, o parte dintre responsabilitățile lui Cosmin Ghiță, în calitate de Guvernator al Centrului WANO de la Atlanta, va fi aceea de reprezentare a membrilor acestui centru, dar și a membrilor globali ai WANO în cadrul Board-ului global al organizației.
Board-ul WANO este responsabil în fața membrilor pentru direcțiile generale și succesul organizației. Pentru a promova angajamentul membrilor la un nivel foarte înalt, Board-ul WANO include trei membri din fiecare centru regional pe lângă președintele Board-ului, președintele executiv și directorul general.