Operatorii de distribuție a energiei electrice din țări mai avansate în domeniu decât România au control asupra funcționării instalațiilor de producție și stocare ale prosumatorilor, iar acest lucru ar trebui să se întâmple și la noi, pentru ca distribuitorii să poată menține buna funcționare a sistemului energetic, în condițiile exploziei numărului de prosumatori și a puterii instalate în panourile lor fotovoltaice, a declarat directorul general al distribuitorului Rețele Electrice România din grupul PPC, Mihai Pește, la conferința ″Ziua Energiei Brașov″. UPDATE În replică, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a transmis că un astfel de control ar fi ″abuziv″ și că rețeaua, în starea ei din momentul de față, ar fi ″incapabilă să susțină o astfel de procedură″.
″Ne uităm în general la țările care au fost pioniere în domeniu, cum ar fi țările nordice sau Marea Britanie, dar și Australia, avansate în ceea ce privește energia produsă de prosumatori și gestionarea acesteia. Și am văzut condiții foarte clare pentru prosumatori, când pot produce, cum se modifică limitele de producție în funcție de necesar, cât pot stoca. Iar operatorul de agregare sau chiar operatorul de distribuție are cumva acces la invertorul și la bateria prosumatorului, astfel încât să folosească energia din baterie atunci când are nevoie. Sunt câteva realități în lume care chiar funcționează″, a arătat Pește.

Anul trecut a fost inițiat un proiect de ordonanță de urgență care le dădea operatorilor de rețele posibilitatea legală de a prelua controlul tehnic asupra instalațiilor prosumatorilor și chiar de a le opri producția, în anumite condiții, însă s-a renunțat la el în cele din urmă.
″Noi, ca operatori de distribuție, nu avem posibilitatea în niciun fel să controlăm invertoarele și să vedem modificări de setări, schimbări de profil de producție, creșterea numărului de panouri, unde se instalează baterii. Deci, toate lucrurile acestea noi nu le vedem și nu le știm. A existat anul trecut o tendință, o încercare cumva să se reglementeze acest aspect, punerea la dispoziție cumva a datelor din invertoare, dar această inițiativă a fost blocat″, a spus șeful Rețele Electrice România.

Prosumatorii au avut o pondere de 2% în totalul producției de energie electrică a României introdusă în sistemul național anul trecut, puterea instalată cumulată a sistemelor lor de generare ajungând la peste 2.600 MW.
Ideea ca operatorilor de distribuție a energiei electrice să li se dea posibilitatea prin lege să acceseze instalațiile prosumatorilor, cu acordul acestora, pentru echilibrarea rețelelor, a fost susținută și de Autoritatea Națională de Reglementare în Domeniul Energiei (ANRE).

În replică, Asociația Prosumatorilor și Comunităților de Energie din România (APCE) a transmis că un astfel de control ar fi ″abuziv″ și că rețeaua, în starea ei din momentul de față, ar fi ″incapabilă să susțină o astfel de procedură″.
″(...) În viziunea distinsului director PPC, în viitor ar trebui ca prosumatorii să le permită distribuitorilor acces neîngrădit în invertoarele lor, la baterii, să ne dicteze când și dacă încărcăm acumulatorii și, eventual, să le ajute lor rețelele muribunde, trimițând energie în rețea... gratis dacă se poate. Chiar mai mult, dorește să ne impună nouă, prosumatorilor, când producem fotovoltaic, cum să producem, modificând softul invertoarelor - în funcție de nevoile rețelei pe care o conduce.
Aceste idei absurde nu sunt noi. Anul trecut, s-a încercat prinr-un secretar de stat din Ministerul Energiei introducerea unor reglementări aberante care ar fi obligat prosumatorii să-și modifice software-ul invertoarelor, în funcție de „nevoile” distribuitorilor. Un astfel de control ar fi fost nu doar un abuz, ci și imposibil de pus în practică, necesitând o armată de IT-iști care să modifice fiecare sistem în parte. Propunerile ANRE motivau ca suntem vulnerabili unui atac cibernetic venit de la chinezii care ne-au dotat cu invertoare pe majoritatea dintre noi. (...)
Legat de țările pe care le explicitează în comentariu, îl invităm să aprofundeze modalitățile de colaborare între rețeliști și prosumatori din UK, Australia și țările nordice și apoi să realizeze că rețeaua pe care o conduce este incapabilă să susțină o astfel de procedură, nici software, nici hardware (...)″, a spus președintele APCE, Dan Pîrșan.