Regenerabilele au furnizat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei

Regenerabilele au furnizat mai mult de jumătate din consumul de electricitate al Germaniei
scris 1 iul 2024

Germania a stabilit un nou record în prima jumătate din acest an, generarea de energie regenerabilă acoperind aproximativ 58% din consumul său de electricitate, conform calculelor preliminare realizate de grupul industrial BDEW și Centrul de cercetări în domeniul energiei solare și a hidrogenului (ZSW), transmite DPA.

Extinderea energiilor regenerabile are un rol central în eforturile Guvernului german de a-și îndeplini obiectivele climatice și de a reduce dependența de combustibilii fosili, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Carlyle, principalul acționar al BSOG, se extinde în Egipt, Italia și Croația CITEȘTE ȘI Carlyle, principalul acționar al BSOG, se extinde în Egipt, Italia și Croația

Din generarea de energie regenerabilă de 58% în Germania, 24% a venit de la energia eoliană onshore, 14% de la fotovoltaice, 9% de la biomasă, 5% de la energia hidroelectrică, 5% de la energia eoliană offshore și 1% de la generarea de electricitate din deșeuri municipale.

În perioada ianuarie-iunie 2024, ponderea regenerabilelor în consumul de electricitate din Germania a crescut la 58%, de la 52% în prima jumătate din 2023.

Regenerabilele au avut o pondere importantă în consumul de electricitate al Germaniei în fiecare lună până în iunie, iar din aprilie ponderea a fost de 59%.

"În particular, sistemele fotovoltaice au produs în total 37 miliarde kilowați-oră (kWh), o cantitate semnificativ mai ridicată de electricitate decât în anii precedenți, în urma expansiunii record din 2023", precizează BDEW și ZSW.

În iunie, pentru prima dată, sistemele fotovoltaice au generat peste 10 miliarde kWh de electricitate. Și energia hidroelectrică a generat 12 miliarde kWh de electricitate.

"Datele reprezintă un premiu pentru expansiunea persistentă a energiei eoliene și fotovoltaice din ultimii ani. Dar, în pofida datelor încurajatoare, generarea electricității de la vând și soare nu este constantă. Trebuie să asigurăm în sistem energie și în perioadele în care nu strălucește soarele și nu bate vântul", a apreciat Kerstin Andreae, președintele Board-ului BDEW.

Obiectivul Germaniei este ca producția de energie din surse regenerabile să ajungă la 80% din totalul producției de electricitate până în 2030. 

viewscnt
Afla mai multe despre
germania
energie