Construcția primei centrale nucleare din Turcia suferă întârzieri pentru că grupul german Siemens Energy refuză să livreze firmei Rosatom o serie de componente cheie, astfel că grupul controlat de statul rus este forțat să caute alternative în China, a declarat miercuri ministrul turc al Energiei, Alparslan Bayraktar, transmite Reuters.
Prima centrală nucleară din Turcia, o facilitate de 4.800 de Megawați, este construită în prezent de grupul rus Rosatom la Akkuyu, pe coasta Mediteranei, scrie Agerpres.
Chiar dacă firma rusească a încheiat acorduri alternative cu companii chineze, pentru a produce componentele respective, refuzul firmei Siemens Energy va întârzia, cu câteva luni, pornirea primului reactor al centralei de la Akkuyu, a declarat Alparslan Bayraktar pentru agenția de presă Anadolu.
Conform calendarului inițial, Turcia urma să pornească primul său reactor nuclear în 2023. Însă acest calendar a suferit întârzieri. Anul trecut, combustibilul nuclear a fost încărcat în prima unitate a centralei de la Akkuyu.
În luna iulie, președintele Turciei, Tayyip Erdogan, a spus că Germania nu permite exportul anumitor componente necesare centralei de la Akkuyu, astfel că respectivele componente sunt blocate în vamă. "Asta este o chestiune care ne afectează în mod serios. I-am reamintit acest lucru cancelarului german Olaf Scholz, cu prilejul reuniunilor noastre bilaterale", a declarat Erdogan la revenirea de la summitul NATO de la Washington.
Planurile Turciei vizează construirea unor capacități nucleare de peste 20 de gigavați până în 2050. Pe lângă centrala de la Akkuyu, a doua centrală este planificată să fie construită pe coasta Mării Negre, în regiunea Sinope, iar o a treia centrală nucleară ar urma să fie construită în regiunea Tracia din nord-vestul Turciei.