Proiecte de parcuri eoliene de peste 1.000 MW în Suceava

Proiecte de parcuri eoliene de peste 1.000 MW în Suceava
scris 3 iun 2024

Un număr de 8 proiecte de parcuri eoliene cu amplasamente în județul Suceava, cu același dezvoltator și gândite să aibă o putere instalată cumulată de peste 1.000 MW, se află în pregătire, relevă date analizate de Profit.ro.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Unitățile de producție de energie regenerabilă din vânt ar urma să fie amplasate în localitățile sucevene Horodniceni (peste 312 MW), Ilișești (peste 269 MW), Todirești (115 MW), Stroiești (100 MW), Bosânci (aproape 90 MW), Ciprian Porumbescu (66 MW), Moara (50 MW) și Bălăceanca (50 MW). Proiectele se află deocamdată în stadiul elaborării studiilor de soluție pentru racordarea la rețea.

Urmărește-ne și pe Google News
PREMIERĂ Taxă pe kilometraj în loc de taxă pe benzină/motorină, din cauza mașinilor electrice. Stat-fanion dă startul CITEȘTE ȘI PREMIERĂ Taxă pe kilometraj în loc de taxă pe benzină/motorină, din cauza mașinilor electrice. Stat-fanion dă startul
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Dezvoltatorul este compania Bucovina Renewables SRL, înființată în urmă cu 3 ani.

Aceasta este deținută în proporții egale, de câte 50% din capital, de firma înregistrată în Cipru ECG Central European Gas Limited, cu acționariat necunoscut, și de societatea românească 4P Renewables SRL, la care asociați sunt Ionel Corneliu Pintea (50%), Carsten Wilhelm Schlau (40%) și Ciprian Glodeanu (10%).

Averea netă a CEO-ului Nvidia a crescut în cinci ani de la 3 miliarde de dolari la 90 de miliarde de dolari CITEȘTE ȘI Averea netă a CEO-ului Nvidia a crescut în cinci ani de la 3 miliarde de dolari la 90 de miliarde de dolari

Potrivit unui document oficial din 2022 al dezvoltatorului, analizat de Profit.ro, acționarul ECG Central European Gas Limited a fost reprezentat în anul respectiv de către Rareș Criste, manager, expert și consultant în domeniul energetic, care a deținut și condus în trecut traderul de energie Energon Power&Gas SRL și a fost și consilier al CEO-ului Premier Energy.

Bucovina Renewables are și un proiect de parc fotovoltaic, aflat într-un stadiu mai avansat de avizare. Parcul ar urma să aibă o putere instalată de 25 MW, plus instalație de stocare, cu amplasament în comunele Stroiești și Șcheia din Suceava.

viewscnt
Afla mai multe despre
parcuri eoliene
investiții energie regenerabilă
rareș criste