FOTO Bulgaria și-a reconfirmat OK-ul de mediu pentru cea mai mare exploatare românească de gaze din Marea Neagră. Protest în sală, la dezbaterea de pe litoralul vecin

FOTO Bulgaria și-a reconfirmat OK-ul de mediu pentru cea mai mare exploatare românească de gaze din Marea Neagră. Protest în sală, la dezbaterea de pe litoralul vecin

Sursă foto: Greenpeace Bulgaria

scris 16 mai 2024

Autoritățile de la Sofia au reconfirmat că acceptă cea mai recentă variantă a raportului de impact asupra mediului al proiectului de exploatare offshore de gaze naturale Neptun Deep, cel mai mare din Marea Neagră românească, dezvoltat de OMV Petrom și Romgaz, în cadrul dezbaterii publice asupra documentului organizată miercuri de Ministerul Mediului de la sud de Dunăre în municipalitatea Kavarna, de pe litoralul bulgăresc al mării.

Maia Gadjeva, coordonatoarea procedurii de evaluare a impactului transfrontalier asupra mediului din partea ministerului bulgar, a amintit în cursul dezbaterii că autoritățile bulgărești au avut mai multe obiecții și întrebări în cursul procedurii, care au dus la refacerea raportului de către partea română, după cum a relatat Profit.ro

Urmărește-ne și pe Google News
FOTO Un nou fost magazin cora a fost deschis sub o altă denumire CITEȘTE ȘI FOTO Un nou fost magazin cora a fost deschis sub o altă denumire
Evenimente

28 noiembrie - Profit Financial.forum

Îngrijorările vecinilor erau legate în principal de riscul de poluare a apelor de scăldat de pe coasta bulgară a Mării Negre, precum și a litoralului Bulgariei.

SUA majorează tarifele pentru China, dar importă mai mult din Vietnam, dependent de China CITEȘTE ȘI SUA majorează tarifele pentru China, dar importă mai mult din Vietnam, dependent de China

Am acceptat, din partea Bulgariei, fără obiecții, varianta actualizată a raportului de impact asupra mediului″, a spus Gadjeva, citată de postul național de radio al Bulgariei.

Din partea OMV Petrom, operatorul perimetrului offshore Neptun Deep, proiectul a fost prezentat de către Daniel Dinu, expert senior în reglementări și autorizări în cadrul companiei. Din 2011 și până în august 2022, când ExxonMobil și-a cedat participația de 50% din drepturile aferente concesiunii companiei românești de stat Romgaz, Dinu a deținut aceeași poziție la subsidiara locală a grupului petrolier american. 

Netflix va transmite în premieră meciuri din NFL CITEȘTE ȘI Netflix va transmite în premieră meciuri din NFL

În timpul prezentării sale, o activistă Greenpeace Bulgaria a afișat un banner de protest la adresa proiectului.

Reprezentanții organizației le-au reproșat în cursul dezbaterii dezvoltatorilor Neptun Deep, printre altele, că raportul de mediu nu include studii de ecotoxicitate, că nu a fost efectuată o analiză a potențialului impact al minelor marine din Marea Neagră, plantate în cadrul conflictului militar Rusia-Ucraina, și că nu este limpede ce efecte va avea implementarea proiectului asupra schimbărilor climatice.

Xi Jinping îi transmite lui Putin că Rusia și China \'\'vor apăra dreptatea în lume\'\' CITEȘTE ȘI Xi Jinping îi transmite lui Putin că Rusia și China ''vor apăra dreptatea în lume''

OMV Petrom a arătat că exploatarea Neptun Deep va contribui și la întărirea securității energetice a Bulgariei. ″Nu este adevărat, pentru că țara noastră are deja destule contracte de aprovizionare cu gaze încheiate cu alte companii″, a replicat directoarea Greenpeace Bulgaria, Meglena Antonova.

Filiala din România a Greenpeace a atacat anul acesta în instanță PUZ-ul proiectului Neptun Deep, emis în 2019.

Revolte în Noua Caledonie - Sute de persoane au fost arestate, drumurile sunt baricadate, în timp ce revoltele continuă CITEȘTE ȘI Revolte în Noua Caledonie - Sute de persoane au fost arestate, drumurile sunt baricadate, în timp ce revoltele continuă

După cum a relatat Profit.ro, luna trecută, statul bulgar a transmis celui român că acceptă ultima variantă a raportului de impact asupra mediului, cu condiția ca autoritățile de resort din România să includă anumite obligații în acordul de mediu care trebuie emis pentru ca proiectul Neptun Deep să meargă mai departe.

Astfel, bulgarii vor să li se pună la dispoziție, înainte de implementarea investiției, planurile de acțiune la urgențe și dezastre ale tuturor contractorilor care vor lucra la componenta offshore a Neptun Deep și care vor transporta și utiliza, în cadrul lucrărilor, substanțe reactive, soluții chimice pentru foraj și carburanți maritimi.

GRAFIC Profitul net al Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, se prăbușește. Prima tendință negativă într-un ciclu multianual de creștere CITEȘTE ȘI GRAFIC Profitul net al Cemacon, controlată de fondatorii Dedeman, se prăbușește. Prima tendință negativă într-un ciclu multianual de creștere

În plus, partea bulgară vrea ca acordul de mediu să includă o procedură obligatorie prin care să fie informată, de către România, cu privire la rezultatele tuturor monitorizărilor planificate periodice asupra calității apelor din zona platformelor offshore Neptun Deep, atât în perioada de foraj și construcție, cât și în cea de operare.

De asemenea, Bulgaria cere să fie informată prompt cu privire la apariția în zonă a oricărui incident cu potențialul de a contamina apele maritime.

Pizzeria din Napoli fondată de italianul faimos că i-a făcut o pizza lui Bill Clinton a fost confiscată într-o anchetă anti-mafie CITEȘTE ȘI Pizzeria din Napoli fondată de italianul faimos că i-a făcut o pizza lui Bill Clinton a fost confiscată într-o anchetă anti-mafie

Concesionarii estimează că producția de gaze din Neptun Deep va începe în 2027.

Pe de altă parte, OMV Petrom va rămâne, cel puțin într-o primă etapă, concesionar unic, precum și operator al perimetrului offshore de hidrocarburi Han Asparuh din sectorul bulgăresc al Mării Negre, fiind în curs de preluare a participației majoritare a gigantului francez TotalEnergies. Acesta este practic ″lipit″ ca amplasament de perimetrul Neptun Deep din România al OMV Petrom și Romgaz.

viewscnt
Afla mai multe despre
neptun deep
gaze naturale marea neagră
neptun deep bulgaria
neptun deep greenpeace
neptun deep raport de impact asupra mediului