Prețurile petrolului au scăzut cu circa 1%

Prețurile petrolului au scăzut cu circa 1%
scris 21 apr 2022

Prețurile petrolului au scăzut cu aproape 1%, continuând declinul pentru a doua zi consecutiv, îngrijorările mai ample legate de creșterea economică și stagnarea cererii de petrol umbrind reducerea ofertei, transmite Reuters.

Piața a ignorat un raport al guvernului american, care a arătat o scădere a stocurilor de țiței și carburanți din SUA, pe fondul îngrijorărilor legate de stagflație, potrivit lui John Kilduff, partener la firma Again Capital din New York, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
Borealis, companie lider în Europa și în care OMV a făcut cea mai mare tranzacție din istoria grupului, aduce încă o divizie în România, având în spate și un fond de investiții din Abu Dhabi CITEȘTE ȘI Borealis, companie lider în Europa și în care OMV a făcut cea mai mare tranzacție din istoria grupului, aduce încă o divizie în România, având în spate și un fond de investiții din Abu Dhabi

Stocurile de țiței din SUA au scăzut săptămâna trecută cu 8 milioane de barili, din cauza unei creșteri a exporturilor la un nivel maxim al ultimilor peste doi ani, au arătat datele Energy Information Administration.

”Ne aflăm într-un mediu de cerere incert, cu blocaje continue legate de pandemie în China și cu date economice globale slabe care apar în mod regulat”, a spus Kilduff.

Contractele futures pentru țițeiul Brent au scăzut cu 72 de cenți, sau 0,7%, până la 106,53 dolari pe baril până la ora 17:00 GMT (20:00 ora României).

Contractele futures pentru țițeiul WTI, de referință pe piața americană, pe termen de o lună care expiră miercuri, au scăzut cu 70 de cenți, sau cu 0,7%, la 101,86 dolari pe baril.

Ambele valori de referință au scăzut cu aproximativ 5% marți, după ce Fondul Monetar Internațional și-a redus prognoza de creștere globală cu aproape un punct procentual, invocând impactul economic al războiului Rusiei în Ucraina și avertizând că inflația a devenit ”un pericol clar și prezent” pentru multe țări.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret