Prețurile petrolului au închis miercuri în scădere. AIE: șocul pandemiei de coronavirus se va resimți în lanțurile de aprovizionare

Prețurile petrolului au închis miercuri în scădere. AIE: șocul pandemiei de coronavirus se va resimți în lanțurile de aprovizionare
scris 2 apr 2020

Prețurile petrolului au scăzut miercuri, în prima zi de tranzaționare a lunii aprilie, iar Agenția Internațională pentru Energie (AIE) a avertizat că șocul provocat de pandemia de coronavirus se va resimți, prin intermediul lanțurilor de aprovizionare cu petrol, în alte zone ale sectorului energiei, transmite Reuters.

Prețurile petrolului au scăzut din cauza pandemiei care a redus consumul de carburanți la nivel mondial, iar presiuni suplimentare au fost generate de incapacitatea OPEC și a Rusiei de a extinde acordul de limitare a producției de țiței, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Miercuri, cotațiile petrolului au scăzut pe fondul cele mai mari creșteri săptămânale a  stocurilor din Statele Unite din 2016, în timp ce cererea de benzină a consemnat cel mai mare declin săptămânal dun istorie, din cauza pandemiei.

Dedeman - investiție surpriză în BRD, dar suferă. Fondul Norvegiei, 4 fonduri de pensii, 3 SIF-uri, cu minus de 100 milioane euro în doar 2 luni, ratează și dividendele. Impactul pe portofolii CITEȘTE ȘI Dedeman - investiție surpriză în BRD, dar suferă. Fondul Norvegiei, 4 fonduri de pensii, 3 SIF-uri, cu minus de 100 milioane euro în doar 2 luni, ratează și dividendele. Impactul pe portofolii

Prețul petrolului West Texas Intermediate (WTI) a scăzut cu 17 cenți, la 20,31 dolari pe baril, după un minim de 19,9 dolari pe baril.

Cotația petrolului Brent a scăzut cu 1,61%, la 24,74 dolari pe baril. Indicele a scăzut luni la 21,65 dolari pe baril, cel mai redus nivel atins din anul 2002.

În primul trimestru, prețurile petrolului au înregistrat cea mai mare pierdere din istorie, iar în martie au scăzut cu circa 55%.

Potrivit AIE, aproximativ 5 milioane de barili de petrol extrase zilnic la nivel global nu atrag un preț suficient de mare pentru a compensa costul de extragere.

Producătorii au reacționat la scăderea prețurilor prin reducerea semnificativă a cheltuielilor pentru noi exploatări, cu 20%-35% comparativ cu nivelurile planificate pentru 2020.

Un preț al petrolului de 25 de dolari pe baril va face ca unii furnizori internaționali de gaze să aibă probleme să își acopere costurile operaționale, potrivit agenției.

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
pret