Prețurile petrolului au crescut cu peste 4%, revenindu-și după ce atinseseră minimele ultimilor patru ani la începutul sesiunii, ca reacție la anunțul președintelui american Donald Trump privind o pauză de 90 de zile în aplicarea tarifelor pentru majoritatea țărilor, în timp ce tariful impus Chinei a fost majorat la 125%, cu aplicare imediată. Tariful anterior, de 104%, a intrat în vigoare în cursul zilei de miercuri, transmite Reuters.
Contractele futures pentru petrolul Brent au închis în creștere cu 2,66 dolari, sau cu 4,23%, ajungând la 65,48 dolari pe baril, scrie News.ro

16 aprilie - Maratonul de Educație Financiară
Contractele West Texas Intermediate (WTI) au urcat cu 2,77 dolari, sau cu 4,65%, până la 62,35 dolari pe baril.
Ambele tipuri de contracte pierduseră aproximativ 7% mai devreme în aceeași zi, înainte de inversarea tendinței.
”Am ajuns la un punct de cotitură în conflictul comercial, Trump oferind o fereastră de 90 de zile țărilor dispuse să negocieze pentru eliminarea tarifelor,” a declarat Phil Flynn, analist senior la Price Futures Group.
”Practic, Trump izolează economic China de restul lumii,” a adăugat el.
China a reacționat prin impunerea unor tarife suplimentare de 84% asupra tuturor produselor americane, începând cu 10 aprilie.
”Cred că piața anticipează încheierea unui acord comercial cu China. Se pare că SUA fac progrese cu unele țări pe care China conta ca aliați economici,” a spus Bob Yawger, director de tranzacții futures pe energie la Mizuho.

Totuși, escaladarea războiului comercial continuă să apese asupra prețurilor petrolului, avertizează analiștii.
”Conflictul comercial alimentează temerile privind o recesiune globală. Deși cererea de petrol nu a scăzut încă, preocupările privind o cerere mai slabă în lunile următoare necesită un preț mai mic, pentru a declanșa ajustări de ofertă și a evita un excedent pe piață,” a explicat analistul UBS Giovanni Staunovo.
Miercuri au intrat în vigoare și măsuri de retorsiune din partea Canadei, un partener comercial major al SUA. Uniunea Europeană a aprobat, tot miercuri, o rundă inițială de contra-tarife, de 25%, aplicate unei game variate de produse americane.
Pe de altă parte, decizia OPEC+ de săptămâna trecută de a crește producția în luna mai cu 411.000 de barili pe zi limitează potențialul de apreciere al pieței, potrivit analiștilor, care estimează că această măsură ar putea duce la un surplus de ofertă.
În SUA, stocurile de petrol au crescut cu 2,6 milioane de barili, ajungând la 442,3 milioane de barili săptămâna trecută, potrivit datelor publicate de Administrația pentru Informații Energetice (EIA), depășind așteptările analiștilor, care estimau o creștere de 1,4 milioane de barili.
”Exporturile sunt deja la un nivel scăzut și rămâne de văzut dacă vom pierde accesul la piața chineză, ceea ce ar afecta în continuare exporturile noastre,” a declarat John Kilduff, partener la Again Capital, New York.
Tot miercuri, operatorul conductei Keystone, care leagă Canada de SUA, a emis o notificare de forță majoră după o scurgere de petrol în Dakota de Nord. Conducta a fost oprită marți, în urma unei deversări de țiței în apropiere de Fort Ransom, Dakota de Nord.