Prețurile petrolului au crescut joi cu 2%, susținute de cererea record din SUA, scăderea stocurilor de țiței și perspectivele economice optimiste din partea Rezervei Federale, care au depășit temerile că varianta Omicron a coronavirusului va afecta consumul global, transmite Reuters.
Țițeiul și alte active cu risc, cum ar fi acțiunile, au primit, de asemenea, un impuls după ce Fed a publicat o perspectivă economică optimistă, ridicând optimismul investitorilor chiar dacă banca centrală a SUA a semnalat încetarea stimulentelor monetare, scrie News.ro.

”Piața se temea de ceea ce urma să facă Fed și, acum, că știm cu ce avem de-a face, piața se redresează”, a declarat Phil Flynn, analist senior în Chicago.
Țițeiul Brent a fost cotat în creștere cu 1,76%, până la 75,18 dolari pe baril, în timp ce țițeiul american West Texas Intermediate (WTI) a avansat cu 2, 1% la 72,39 dolari pe baril.
Cererea a crescut în 2021 după prăbușirea de anul trecut. Miercuri, Administrația pentru Informații în Domeniul Energiei din SUA (AIE) a declarat că produsul furnizat de rafinării, un indicator al cererii, a crescut în ultima săptămână la 23,2 milioane de barili pe zi (bpd).

”Aceste cifre sugerează un context economic sănătos. Deși anunțul Fed a declanșat o creștere atât a prețurilor petrolului, cât și a acțiunilor, retragerea sprijinului economic, împreună cu criza Omicron, sunt cele două obstacole majore cu care se confruntă piața petrolului”, a spus Tamas Varga, de la firma de brokeraj PVM.
Oferind un sprijin suplimentar prețurilor, AIE a raportat, de asemenea, că stocurile de țiței din SUA au scăzut cu 4,6 milioane de barili, mai mult decât au estimat analiștii.
Câștigurile au fost limitate totuși de îngrijorările legate de Co vid-19 și de perspectiva unui surplus de ofertă anul viitor, așa cum a semnalat Agenția Internațională pentru Energie în raportul său lunar din această săptămână.