Prețul energiei pe bursă, de peste patru ori mai mare în august 2022, față de anul trecut

Prețul energiei pe bursă, de peste patru ori mai mare în august 2022, față de anul trecut
scris 3 oct 2022

Prețul energiei electrice pe piața spot a bursei OPCOM (Piața pentru Ziua Următoare - PZU) a avut o medie de 2.400 lei pe MWh, în luna august 2022, valoare cu 332% mai mare față de prețul înregistrat în aceeași perioadă a anului trecut, respectiv 554 lei pe MWh, potrivit raportului lunar postat pe site-ul operatorului bursier.

Valoarea totală a tranzacțiilor a fost de 5,3 miliarde de lei, în august, în creștere cu 416% comparativ cu aceeași lună a anului trecut, scrie Agerpres.

Urmărește-ne și pe Google News
Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de 390 milioane euro pentru cogenerarea de energie în România CITEȘTE ȘI Comisia Europeană aprobă un ajutor de stat de 390 milioane euro pentru cogenerarea de energie în România

Pe de altă parte, volumul tranzacțiilor a crescut cu 20%, până la 2.221.507 MWh.

Cota de piață a PZU a fost de 39% în august, față de 51% anul trecut.

Pe piața spot a OPCOM au fost înregistrați 336 de participanți, dintre care activi au fost 220.

Piața pentru Ziua Următoare (PZU) este o componentă a pieței angro de energie electrică pe care se realizează tranzacții orare ferme cu energie electrică cu livrare în ziua următoare zilei de tranzacționare. 

viewscnt
Afla mai multe despre
energie
bursa