Cotațiile petrolului au urcat puternic pe piețele internaționale miercuri, pe fondul datelor privind creșterea sub estimări a stocurilor de petrol în SUA.
Stocurile de țiței din SUA s-au majorat cu 1,4 milioane de barili în săptămâna încheiată pe 15 noiembrie, a patra creștere săptămânală consecutivă, potrivit Administrației americane pentru Informații în Energie (EIA), citată de MarketWatch.
Creșterea a fost mai mică decât cea de 6 milioane de barili estimată de Institutul American al Petrolului (API) cu o zi în urmă.
CITEȘTE ȘI OMV Petrom pe Bursă: cea mai mare tranzacție din ultimii 3 ani, volum total fără precedent din 2004Cotațiile petrolului și-au revenit, în urma informațiilor, de la minimul ultimelor aproape 3 săptămâni atins marți și s-au apreciat cu peste 3%.
În jurul orei 19:40 (ora României), petrolul Brent era în urcare cu 3,04%, până la prețul de 62,75 dolari/baril, în timp ce petrolul West Texas Intermediate (WTI) era cotat la 57,25 dolari/baril, cu 3,69% peste referința de ieri.
Ambele sortimente au încheiat tranzacțiile de marți la cel mai scăzut nivel începând cu 31 octombrie, pe fondul incertitudinilor legate de semnarea unui acord comercial SUA-China.