Peste 44.000 de gospodării vor avea acces la gaze naturale până cel târziu la sfârșitul anului 2026, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Energie   
Peste 44.000 de gospodării vor avea acces la gaze naturale până cel târziu la sfârșitul anului 2026, spune ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene

Ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene, Marcel Boloș, a semnat cu reprezentanții autorităților locale actele adiționale la 18 proiecte aferente sistemelor de transport al gazelor naturale.

Proiectele vor avea asigurată finanțarea necesară pentru a fi terminate cel mai târziu la sfârșitul anului 2026. Proiectele vizează extinderea, modernizarea și conversia rețelelor de transport și distribuție a gazelor naturale. Astfel, 44.000 de gospodării vor avea acces la gaze naturale, reducând dependența de lemne pentru încălzire și contribuind la reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News
DECIZIE Statul a impus condiții mai bune de cumpărare a terenului viitoarelor SMR-uri nucleare de la Doicești, de către compania de proiect, de la acționarul privat Nova Power&Gas CITEȘTE ȘI DECIZIE Statul a impus condiții mai bune de cumpărare a terenului viitoarelor SMR-uri nucleare de la Doicești, de către compania de proiect, de la acționarul privat Nova Power&Gas
Evenimente

„Peste 44.000 de familii vor avea gaz în casă datorită faptului că am reușit, după un an și jumătate, să deblocăm aceste 18 proiecte esențiale. Impactul lor va fi semnificativ pentru respectivele comunități: oamenii nu vor mai fi nevoiți să-și încălzească apartamentele cu lemne sau să îndure frigul iernilor grele. Există și efecte financiare pozitive: evităm riscul de a pierde 600 de milioane de lei care deja au fost investiți din fonduri europene și penalități. Tocmai din acest motiv am alocat peste 1,18 miliarde de lei pentru a finanța finalizarea acestor proiecte și a veni în sprijinul oamenilor care trăiesc în aceste comunități, cu o soluție mai bună decât încălzirea cu lemne”, a declarat ministrul Marcel Boloș, în cadrul evenimentului.

Cele 18 proiecte vor avea ca rezultat faptul că 44.238 de gospodării vor fi racordate la infrastructura modernă de distribuție a gazelor naturale, iar 71.528 persoane își vor încălzi locuințele cu gaze naturale. Prin aceste proiecte, va fi extinsă rețeaua de transport și distribuție a gazelor naturale pe o lungime de aproape 840 de kilometri, iar 44 de unități administrativ-teritoriale vor fi sprijinite pentru a avea rețea de transport și distribuție a gazelor naturale.

Potrivit Ministerului Investițiilor și Proiectelor Europene (MIPE), inițial, cele 18 proiecte au fost finanțate din Programul Operațional Infrastructură Mare 2014-2020 în cadrul axei prioritare 8 – Sisteme inteligente și sustenabile de transport al energiei electrice și gazelor naturale. În cadrul perioadei de programare 2014-2020, au fost eligibile pentru a fi decontate din fondurile europene cheltuielile realizate până la sfârșitul anului 2023. Pentru 18 contracte aflate în derulare, beneficiarii proiectelor au solicitat etapizarea, însă acestea nu au putut fi preluate pentru finanțare în cadrul Programului Dezvoltare Durabilă 2021-2027.

Soluția pentru finalizarea și operaționalizarea acestor proiecte, preluate între timp de către Administrația Fondului pentru Mediu, a fost reglementată prin Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 9/2025 prin care cele 18 proiecte sunt preluate de MIPE, iar finanțarea este asigurată din Fondul pentru Mediu.

FOTO TenarisSilcotub finalizează construcția primului său parc fotovoltaic CITEȘTE ȘI FOTO TenarisSilcotub finalizează construcția primului său parc fotovoltaic

Actele adiționale aferente celor 18 contracte de finanțare au fost semnate astăzi de reprezentanții următoarelor UAT-uri: Comuna Șimian – județul Mehedinți; Comuna Coțofănești – județul Bacău; Comuna Remetea și Comuna Dănești – județul Harghita; Comuna Ozun – județul Covasna; orașul Murfatlar și Comuna Poarta Albă – județul Constanța; Comuna Nojorid – județul Bihor; Municipiul Brad, Comuna Crișcior, Comuna Baia de Criș și Comuna Baru – județul Hunedoara; Comuna Unirea – județul Călărași; Asociația de Dezvoltare Intercomunitară (ADI) Forest pentru comunele Ciceu, Siculeni, Racu – județul Harghita; ADI Gaz Sud Bihor pentru comunele Drăgănești, Buntești, Rieni, Lazuri de Beiuș, Pietroasa; ADI Transalpina Gaz pentru localitățile Jina, Poiana Sibiului, Tilișca, Rod – județul Sibiu; ADI Distribuție Gaze Naturale pentru comunele Slobozia, Malu și Vedea – județul Giurgiu, respectiv ADI Gaz Valea Moldoviței pentru comunele Frumosu, Moldovița, Vatra Moldovitei și Vama – județul Suceava.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale
marcel boloș