Motivul: Germania, principala sursă de energie regenerabilă ieftină, s-a transformat din exportator net în importator net de energie.
Prețul mediu al energiei electrice furnizate joi în România a urcat la 169 euro/MWh, cu 20% peste cel înregistrat în ziua precedentă, în care crescuse de asemenea cu 11% față de cel de marți.
Prețuri mai ridicate decât cele din România au fost realizate doar în Polonia (196 euro/MWh), țările baltice (186 euro/MWh) și Slovacia (171 euro/MWh). Ungaria a înregistrat un preț identic celui din România.
Preturile energiei electrice spot de joi, 8 ianuarie, din intreaga Europa
Și cu o zi înainte situația a fost una similară.
Joi, prețurile energiei electrice spot din Germania s-au majorat cu 55%, ajungând la 154 euro/MWh, un preț extrem de ridicat pentru principalul exportator de energie din UE.
Faptul că presiunea pe prețuri vine din vest este arătat și de fluxurile de energie din țara noastră în urma licitațiilor organizate de OPCOM.
Preturile energiei electrice spot de miercuri, 7 ianuarie, din intreaga Europa
Astfel, în ultimele 48, România a importat energie din Bulgaria și a exportat energie în Ungaria în aproape toate intervalele orare.
Cele mai mari volume erau înregistrate în jurul orei 16, când România importa peste 1.500 MW din Bulgaria și exporta aproximativ 1350 MW în Ungaria.
Prețul maxim al zilei a fost înregistrat în România tot în apropierea orei 16, de 1409 lei/MWh (sau aproape 277 euro/MWh).
Preturile și volumele tranzactionate pe OPCOM pentru ziua de joi, 8 ianuarie
În ultimele 2 zile, România a fost exportator net de energie pe timpul nopții și importator net de energie pe timpul zilei (cu un maxim de 1.500 MW import net).
Surprinde prețul scăzut înregistrat în Grecia, de două ori mai redus decât cel din România și Bulgaria, ceea ce sugerează că, din motive necunoscute (restricții impuse la export, poate), piața elenă s-a decuplat de cea bulgară și, implicit, de cea europeană, ceea ce pune o presiune suplimentară pe prețuri în zonă.
Și statele baltice, Polonia, Slovacia și Ungaria, care se bazează pe importuri, au de suferit ca urmare a transformării în aceste zile a Germaniei, din exportator net în importator net de energie.
Așa se explică prețurile ridicate din aceste state din ultimele zile.
De altfel, companiei franceze de utilități EDF au indicat că Germania va importa energie electrică zilnic, conducând la creșterea producției de energia eoliană și nucleară a Franței.
Producția germană de energie eoliană este așteptată să scadă joi la 19,3 GW pe zi, după ce miercuri au fost produși 29,8 GW. Energia eoliană a Franței ar crește joi la 13,6 GW joi, de la 11,3 GW miercuri.
Consumul si productia pe surse primare din ultimele 24 de ore din Romania
Factorul de capacitate al producției de energie nucleară în Franța a fost de 88% peste noapte, o creștere de un punct procentual față de ziua precedentă.
Cererea de energie electrică din Germania este așteptată să crească joi cu 100 MW, ajungând la 62,5 GW.
Cererea ridicată de miercuri din Franța, de 81,0 GW, urma să scadă la 73,1 GW joi.
















