OMV vrea să acorde același dividend ca anul trecut: 5,05 euro/acțiune. Ce va face Petrom?

OMV vrea să acorde același dividend ca anul trecut: 5,05 euro/acțiune. Ce va face Petrom?
scris 31 ian 2024

Grupul austriac OMV, principal acționar al celei mai importante companii de petrol și gaze din România, Petrom, vrea să acorde în 2024, pentru anul financiar 2023, un dividend de 5,05 euro pe acțiune, la același nivel ca cel de anul trecut.

Consiliul de Administrație al grupului austriac s-a reunit pe 31 ianuarie și a propus Adunării generale a acționarilor (AGA), care va avea loc pe 28 mai, acordarea unui dividend de bază de 2,95 euro/acțiune și a unuia special de 2,10 euro/acțiune.

Urmărește-ne și pe Google News
Intel se prăbușește pe bursă, cea mai mare cădere din 2021 CITEȘTE ȘI Intel se prăbușește pe bursă, cea mai mare cădere din 2021

Anul trecut, grupul austriac a plătit un dividend de bază de 2,80 euro/acțiune și unul special de 2,25 euro/acțiune.

OMV Petrom a achitat, în 2023, pentru exercițiul anului precedent, un divident de de 0,0825 lei/acțiune, din care dividendul de bază a fost în valoare de 0,0375, iar cel special de 0,0450 lei pe acțiune, ceea ce a dus la un randament total al dividendului de 19,6%, raportat la prețul de închidere al acțiunii OMV Petrom din 30 decembrie 2022, de 0,42 lei/titlu.

Totalul dividendelor distribuite de OMV Petrom în 2023 a fost în total de peste 5,1 miliarde lei, din care o cincime, aproximativ un miliard de lei, a fost încasată de statul român, care deține, prin ministerul energiei, 20,7% din acțiunile companiei.

GRAFICE Mesaj de la Davos: Vin falimente de 700 miliarde dolari. „Va fi o piață foarte urâtă să deții proprietăți imobiliare. Trenul vine!” CITEȘTE ȘI GRAFICE Mesaj de la Davos: Vin falimente de 700 miliarde dolari. „Va fi o piață foarte urâtă să deții proprietăți imobiliare. Trenul vine!”

Joi, 1 februarie compania își va prezenta rezultatele financiare preliminarii pe anul trecut și va anunța, probabil, și propunerea sa de dividende pentru anul financiar 2023.

Pe primele 9 luni ale anului 2023, profitul net al OMV Petrom a fost de 2,5 miliarde lei, în scădere cu peste 70% față de cel din perioada similară a anului precedent.

Grupul austriac OMV și-a modificat la finalul anului 2022 politica de acordare a dividendelor, ca urmare a gradului de îndatorare, urmând a distribui dividende speciale suplimentar din fluxul de numerar operațional.

„Atunci când indicatorul efectului de levier al OMV se situează sub 30%, OMV își propune să distribuie aproximativ 20% până la 30% din fluxul de numerar operațional al Grupului OMV (inclusiv efectele nete ale capitalului circulant) pe an către acționarii săi prin dividendul său regulat, cu prioritate și, în plus, dacă sunt disponibile fonduri suficiente, prin noul instrument al dividendului special. În cazul unui indicator al efectului de levier de 30% sau mai mare, dividendul regulat progresiv al OMV va fi menținut, dar nu va fi plătit niciun dividend special”, preciza compania la acea dată.

viewscnt
Afla mai multe despre
dividende
omv
petrom
rezultate