OMV, Engie, Shell, Uniper și Wintershall, partenerii Gazprom la construcția gazoductului Nord Stream 2, au semnat luni acordurile privind finanțarea proiectului prin care Rusia vrea să își dubleze exporturile de gaze către Europa.
Cele cinci companii vest-europene s-au angajat să acorde o finanțare pe termen lung de 4,75 miliarde de euro, reprezentând jumătate din costul proiectului, în prezent estimat la 9,5 miliarde de euro, potrivit unui comunicat al acționarului majoritar al OMV Petrom.
Fiecare dintre cei cinci parteneri va contribui cu până la 950 milioane de euro la construcția gazoductului. Gazprom, unicul acționar al companiei care se ocupă de proiect, Nord Stream 2 AG, va acoperi diferența până la 9,5 miliarde de euro.
CITEȘTE ȘI OMV reclamă din nou statul român la Tribunalul Arbitral de la Paris. Austriecii cer să li se ramburseze cheltuieli de mediu de 153 milioane leiÎn septembrie 2015, gigantul rus Gazprom a semnat un acord pentru extinderea gazoductului Nord Stream cu austriecii de la OMV, compania franceză Engie, companiile germane Wintershall și Uniper și grupul anglo-olandez Shell. Nord Stream 2, cu o lungime de 1.220 kilometri, va dubla capacitatea actuală de transport a gazelor rusești către consumatorii europeni, oferind, în același timp, o rută directă către Germania.
Proiectul, care fusese abandonat în contextul sancțiunilor economice impuse Rusiei de statele din Vest, a generat polemici aprinse între susținătorii acestuia și statele din Europa Centrală și de Est, printre care și România, care au acuzat companiile occidentale că își “trădează” vecinii.
Construcția gazoductului va începe anul viitor și va fi finalizată până în decembrie 2019.