Oficial: Schimbul de active OMV/Gazprom a fost parafat: nu vizează România, ci 38,5% din OMV (NORGE) AS

Oficial: Schimbul de active OMV/Gazprom a fost parafat: nu vizează România, ci 38,5% din OMV (NORGE) AS
scris 14 dec 2016

Ziariștii și analiștii români pot răsufla ușurați, principalul acționar al companiei românești OMV Petrom, OMV AG, ajungând la “un acord de bază” cu Gazprom privind efectuarea unui schimb de active care nu vizează nicio activitate din România, ci o participație minoritară (38,5%) din OMV (NORGE) AS, subsidiara austriecilor din Norvegia.

În urmă cu peste jumătate de an, în mai multe publicații din România au apărut știri “pe surse”, potrivit cărora OMV ar intenționa să efectueze un schimb de active cu Gazprom, o parte din aceste active urmând a fi situate în România. OMV și Petrom au infirmat categoric zvonurile, noul CEO al companiei austriece, Rainer Seele, efectuând și o vizită în România, unde a ținut o conferință de presă, reiterând că schimbul de active dintre OMV, acționarul majoritar al OMV Petrom, nu vizează active din România, ci active ale OMV din Marea Nordului și Marea Norvegiei.

Urmărește-ne și pe Google News

Miercuri, Comitetul de Supraveghere al OMV a aprobat schimbul de active cu Gazprom care confirmă declarațiile CEO-ului Rainer Seele. Ulterior, CEO-ul OMV Reiner Seele și cel al Gazprom Alexei Miller au semnat acordul de bază în prezența ministrului austriac al finanțelor Hans Jörg Schelling și adjunctului ministrului rus al anergiei, Anatoly Yanovsky. 

Schimbul aprobat miercuri vizează achiziționarea de către OMV a unei participații de 24,98% din zăcământul de gaz și condensat Uregoy (Siberia - fazele de dezvoltare Achimov IV și V) în schimbul unei participații de 38,5% din OMV (NORGE) AS, care va fi cedată Gazprom.

Tranzacția ar urma să se facă fără a fi implicat vreun transfer de bani, cu excepția unor ajustări de plăți potențiale, dacă va fi cazul. Data efectivă de efectuare a tranzacției este 1 ianuarie 2017.

Acordul de Bază conține principiile esențiale și modul în care se va desfășura schimbului de active. Executarea și implementarea tranzacției sunt condiționate de convenirea unui nou acord pe tema documentației finale, a aprobărilor instituțiilor de reglementare și a conducerilor corporative ale celor două companii. Semnarea documentelor finale este prevăzută pentru mijlocul anului viitor, se precizează într-un comunicat OMV AG.

În urma acestei tranzacții, rezervele de gaze ale OMV se vor majora cu aproximativ 560 milioane de barili echivalent petrol, reprezentând procentul din producția estimată până la finalul contractului, 2039. OMV se așteaptă ca producția zăcământului Uregoy să înceapă în 2019 și să ajungă la un nivel de 80.000 de barili pe zi (partea OMV AG) în 2025. Partea de investiții pe care OMV și-a asumat-o în urma acestui transfer este de 0,9 miliarde de euro în perioada 2017-2039.

Gazprom, în schimb, va achiziționa o participație minoritară (38,5%) din subsidiara norvegiană a OMV, care deține 32 de licențe în diverse parteneriate, dintre care 5 sunt operate de OMV. Producția pe primele 9 luni ale anului a OMV (NORGE) AS a fost de 67.000 barili echivalent petrol pe zi.

Pe lângă acordul privind activele din Marea Nordului și Marea Norvegiei deținute de OMV, în luna mai, cei doi CEO, Seele (OMV) și Miller (Gazprom) au mai parafat și un document potrivit căruia Gazprom va vinde în 2016 către OMV petrol de tip REBCO (Russian Export Blend Crude Oil), suportând totodată costurile de transport și de încărcare, nefiind exclusă nici vânzarea de petrol de tip SILCO către compania austriacă. În plus, șefii Gazprom și OMV au semnat un acord de parteneriat și cooperare știițifico-tehnologică în domeniile producției de gaz, a transportului, procesării, securității industriale și informaționale, eficienței energetice, protecției mediului și a energiei bazate pe hidrogen. A mai fost parafat și un acord cultural, prin care cele două companii vor sponsoriza, în primă fază, evenimente culturale desfășurate la Sankt Petersburg și Viena.

Recent, OMV a ajuns la un acord privind vânzarea subsidiarei sale din Marea Britanie, OMV (U.K.) Limited, către Siccar Point Energy Limited, Aberdeen, contra unei sume estimate la un miliard de dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
omv
gazprom
petrom
schimb
active
norvegia
uregoy