Guvernul norvegian a decis să amâne planurile pentru deschiderea unei vaste zone arctice pentru mineritul submarin la scară comercială, în urma presiunilor politice din partea Partidului Socialist de Stânga, care a condiționat sprijinul pentru bugetul guvernului de renunțarea la prima rundă de licențiere pentru activități miniere, planificată inițial pentru prima jumătate a anului viitor, transmite CNBC.
Premierul Jonas Gahr Støre a descris decizia ca fiind ”o amânare” și a subliniat că politica guvernului în privința exploatării minerale rămâne neschimbată, scrie News.ro.
În perioada următoare, autoritățile vor continua cercetările și vor finaliza reglementările necesare, conform declarațiilor oficialilor.
Grupurile de mediu au salutat această decizie ca pe ”o victorie monumentală pentru ocean”. Ele avertizează că mineritul submarin poate avea consecințe devastatoare asupra ecosistemelor, distrugând habitate și punând în pericol speciile marine.
Planurile Norvegiei de exploatare a mineralelor, precum cobalt, nichel și cupru, situate pe fundul mării, au fost criticate de mai multe țări, inclusiv Germania și Canada, care cer o pauză în dezvoltarea acestui sector din motive ecologice.
Alegerile parlamentare programate în septembrie 2025 ar putea influența direcția viitoare a acestui proiect controversat.