Ministrul Energiei: Situația de vineri a fost mai gravă decât cele înregistrate în această iarnă

Ministrul Energiei: Situația de vineri a fost mai gravă decât cele înregistrate în această iarnă
scris 22 apr 2017

Autoritățile se confruntă cu o situație dificilă, în mod special în zona Moldovei, unde au fost înregistrate fenomene meteo severe și neobișnuite pentru această perioadă, iar situația înregistrată în 21 aprilie a fost mai gravă decât cea înregistrată în vârful din această iarnă, aproape 500 de localități rămânând fără alimentare cu energie electrică, a declarat sâmbătă ministrul Energiei, Toma Petcu, la finalul ședinței comandamentului din cadrul Dispeceratului Energetic Național.

Momentul critic a fost atins vineri în jurul orei 13.00, când au fost scoase din uz 3 linii de 220 kV, 15 linii de 120 kV, 155 de linii de medie tensiune, iar 100 de linii de medie tensiune au fost parțial afectate.

Urmărește-ne și pe Google News

”Aceste date, traduse în număr de localități și număr de consumatori afectați în cursul zilei de ieri, ne-au condus spre următoarele cifre: 497 de localități fără alimentare cu energie electrică și 318.119 de consumatori fără acces la acest serviciu. Ca să vă faceți o idee: în iarna acestui an numărul maxim de locuitori deconectați de la rețelele electrice a fost de 160.000”, a declarat Petcu, citat de News.ro.

Totodată, 463 de stâlpi de linii electrice s-au rupt din cauza condițiile meteo extreme. Ministrul a anunțat că a dispus încă de vineri măsuri pentru urgentarea intervențiilor de reconectare a consumatorilor afectați de lipsa energiei electrice. Astfel, distribuitorilor de energie li s-a solicitat să își suplimenteze în această perioadă efectivele de intervenție în teren, astfel că numărul echipelor a crescut de la 115 la 224.

”S-a cerut sprijinul Armatei Române pentru a ajuta echipele de intervenție să poată ajunge să efectueze lucrări la liniile și echipamentele afectate din rețelele de distribuție inclusiv în zonele în care accesul este dificil la acestă oră din cauza stării vremii. S-a intervenit inclusiv pe timp de noapte”, a declarat ministrul.

Sâmbătă, la ora 13.00, erau scoase din uz o singură linie de 220 kV, 8 linii de 110 kV și 109 linii de medie tensiune. Cât privește numărul localităților în continuare fără curent electric, acesta a scăzut semnificativ, de la aproape 500 la 150.

”Vorbim, practic despre un număr de circa 120.000 de locuitori care sunt încă deconectați de la rețea, față de peste 318.000 câți aveam în evidență în urmă cu 24 de ore. De departe cele mai afectate județe sunt Galați, 60.000 consumatori, și Vaslui, 51.000. În aceste județe acționează acum un număr de circa 60 de echipe”, a declarat Petcu.

Ministrul a spus că a cerut suplimentarea urgentă a echipelor de intervenție, relocarea altora din zonele în care problemele au fost rezolvate și concentrarea acestora în mod special în Galați și Vaslui. Petcu a susținut că, în cursul zilei de duminică, vor fi reconectate integral județele Brăila și Vrancea, deservite de Electrica, și județele Bacău și Iași, unde acționează compania Delgaz.

Petcu a anunțat și stingerea incendiului dintr-o stație de transformare din Botoșani, în urma căruia au fost deconectați aproximativ 725 de consumatori, care însă vor fi realimentați până în această seară.

viewscnt
Afla mai multe despre
electricitate
energie
întreruperi
vreme