Ministerul Energiei anunță că a făcut un pas important în modernizarea sistemului energetic național, prin semnarea a încă 25 de contracte de finanțare din cadrul Fondului pentru Modernizare, aferente Programului-cheie 3 – Sprijin pentru extinderea și modernizarea rețelei de distribuție a energiei electrice.
Proiectele finanțate vor viza modernizarea rețelelor de distribuție, înlocuirea liniilor aeriene cu cabluri subterane, creșterea capacității de transport a energiei electrice și îmbunătățirea eficienței energetice în județele: Ilfov, Călărași, Arad, Argeș, Olt, Vâlcea, Teleorman, Mehedinți, Dolj, Mureș, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Brăila, Sibiu, Alba, Mureș, Covasna, Harghita, Galați, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Buzău, Bacău, Gorj, Vaslui, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț, scrie News.ro.
Valoarea totală a proiectelor finanțate depășește nivelul record de 3,5 miliarde de lei, iar finanțarea din Fondul pentru Modernizare, se ridică la peste 2,2 miliarde de lei, precizează ministerul.
Aceste investiții semnificative vor contribui la consolidarea rețelelor de distribuție, la creșterea rezilienței sistemului energetic și la îmbunătățirea calității serviciilor oferite consumatorilorm, mai arată instituția.
”Am asistat cu toții, în această vară, la consecințele lipsei de investiții în infrastructura energetică, ani la rândul. Canicula a pus presiune asupra sistemului, iar întreruperile de curent, chiar dacă au fost doar punctuale, au afectat mii de consumatori. Contractele de finanțare semnate astăzi sunt esențiale pentru a întări Sistemul Energetic Național și pentru a asigura securitatea energetică pe termen lung, servicii corecte și a acomodarea unui număr mai mare de prosumatori și puncte de consum pe segmentele modernizate. Este vorba despre cea mai mare sumă pentru investiții din fonduri nerambursabile contractate într-o singură zi în mandatul meu și le mulțumesc colegilor mei din ministerul energiei pentru tot efortul depus”, a declarat ministrul Energiei.
”Ne ținem de cuvânt: investițiile în infrastructura energetică sunt prioritatea zero a ministerului. Într-un singur an, am reușit să semnăm finanțări de peste 1 miliard de euro pentru transportul și distribuția de energie electrică — bani europeni, nerambursabili. Toate aceste investiții înseamnă și locuri de muncă, salarii mai bune și stimularea dezvoltării regionale”, a mai arătat Sebastian Burduja.
Proiectele finanțate vor viza modernizarea rețelelor de distribuție, înlocuirea liniilor aeriene cu cabluri subterane, creșterea capacității de transport a energiei electrice și îmbunătățirea eficienței energetice în județele: Ilfov, Călărași, Arad, Argeș, Olt, Vâlcea, Teleorman, Mehedinți, Dolj, Mureș, Bihor, Cluj, Caraș-Severin, Satu Mare, Bistrița Năsăud, Brăila, Sibiu, Alba, Mureș, Covasna, Harghita, Galați, Dâmbovița, Prahova, Vrancea, Buzău, Bacău, Gorj, Vaslui, Suceava, Botoșani, Iași, Neamț.
CITEȘTE ȘI Intel declanșează concedieri masive. Scrisoare a CEO-ului către angajați: Este o veste dureroasă pentru mine, știu că ție îți va fi și mai dificil să citești. Este cel mai greu lucru pe care l-am făcut în cariera mea, vor urma și alte zile greleBeneficiarii acestor finanțări sunt principalii distribuitori de energie electrică din România:
- Delgaz Grid – 4 contracte de finanțare. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 1.107.010.862,75 lei (222.989.818,73 euro), iar valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 671.027.858,38 lei (135.192.911,16 euro)
- Distribuție Energie Electrică România – 5 contracte de finanțare. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 1.230.370.908,38 lei (248.386.719,48 euro), iar valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 749.212.640,73 lei (160.336.505,94 euro)
- Distribuție Energie Oltenia – 13 contracte de finanțare. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 930.314.442,77 lei (187.466.924 euro), iar valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 608.012.528,89 lei (122.516.458,11 euro)
- Rețele Electrice Muntenia – 2 contracte de finanțare. Valoarea totală a proiectelor finanțate este de 169.351.261,52 lei (34.170.232,88 euro), iar valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 105.363.927,99 lei (21.264.803,06 euro)
- Rețele Electrice Banat – 1 contract de finanțare. Valoarea totală a proiectului finanțat este de 145.434.014,52 lei (29.428.169,67 euro), iar valoarea totală a finanțării din Fondul pentru modernizare este de 85.983.575 lei (17.398.283,04 euro)
”Ministerul Energiei continuă să acorde o atenție deosebită investițiilor și își propune să promoveze în continuare noi apeluri finanțate prin Fondul pentru Modernizare”, arată ministerul în comunicat.