Acesta impune întregii industrii europene de profil obligația legală de a investi în proiecte de instalații de captare și stocare a dioxidului de carbon (CO2) cu capacitate însumată de minimum 50 de milioane de tone, care să fie puse în funcțiune până în 2030, printr-o contribuție calculată în funcție de cota de piață a fiecărei companii în extracția de hidrocarburi a Uniunii a fiecărei companii din perioada 2020-2023.
Romgaz a anunțat public că dă Bruxelles-ul în judecată, acțiunea sa în justiție fiind înregistrată pe 16 octombrie.
OMV Petrom și BSOG și-au înregistrat contestațiile cu o zi înainte, pe 15 octombrie, potrivit datelor CJUE.
României îi revine o cotă de 10,25 milioane tone/an, din care 5,88 milioane tone/an în sarcina OMV Petrom, 4,12 milioane tone/an în sarcina Romgaz și 250.000 tone/an în sarcina BSOG.
Un studiu din 2023 evalua costurile proiectelor de profil din Europa în intervalul 70 euro – 250 euro/tonă, ceea ce ar ridica costurile impuse companiilor românești la 0,4-1,47 miliarde euro în cazul OMV Petrom, 0,29-1 miliard euro în cazul Romgaz și 17,5 -62,5 milioane euro în cazul BSOG.
Romgaz a argumentat că Regulamentul NZIA induce o disproporționalitate semnificativă și o practică anticoncurențială pe piața de petrol și gaze naturale, în defavoarea producătorilor UE, și că obligația impusă de acesta presupune investiții semnificative fără ca acestea să fie condiționate de existența condițiilor de fezabilitate economică sau de garanții exigibile.
