Germania a emis o reacție oficială dură față de inițiativa președintelui SUA, Donald Trump, de a impune sancțiuni economice asupra controversatului gazoduct internațional Nord Stream 2, prin care gigantul rus de stat Gazprom vrea să aprovizioneze cu gaze Occidentul și în primul rând Germania, ocolind sistemul de transport al Ucrainei, cu efect dezastruos asupra finanțelor publice ale Kievului, și sporind dependența UE de gazele rusești, scrie Bloomberg.
"Politica energetică a Europei trebuie hotărâtă în Europa, nu în Statele Unite. Respingem în mod fundamental intervențiile din afară și sancțiunile cu efect extrateritorial", a declarat ministrul de Externe de la Berlin, Heiko Maas.
Camera Reprezentanților a Congresului SUA a inclus astfel de sancțiuni asupra companiilor de inginerie și construcții care lucrează la asamblarea gazoductului în proiectul legii bugetului Pentagonului pe anul fiscal următor, aprobat miercuri. Senatul este așteptat să se pronunțe la începutul săptămânii viitoare asupra draftului de act normativ, după care acesta va fi promulgat de președintele Trump.
CITEȘTE ȘI Wizz Air pregătește compania Wizz Air Abu Dhabi, în Emiratele Arabe UniteGuvernul german al cancelarului Angela Merkel se aștepta de mai demult ca SUA să impună sancțiuni asupra gazoductului Nord Stream 2, cu lungime de 1.230 kilometri, Donald Trump acuzând Germania că, aprobând și susținând acest proiect, trimite "miliarde" de dolari Rusiei. Proiectul a fost atacat și în interiorul UE, de state precum Polonia, care a acuzat creșterea dependenței Uniunii de livrările Gazprom.
Sancțiunile se bucură de sprijin bipartizan în ambele camere ale Congresului SUA și survin la doar câteva luni înainte de finalizarea lucrărilor de construcție a gazoductului. Sancțiunile vizează companiile ale căror vase maritime specializate instalează sistemul offshore de conducte al Nord Stream 2, precum și pe șefii acestora, cărora li s-ar putea refuza acordarea de vize de intrare în SUA sau li s-ar putea bloca tranzacțiile cu bunuri, proprietăți și active din Statele Unite.
Pe lângă Gazprom, ceilalți finanțatori ai Nord Stream 2 sunt grupul austriac de stat OMV, compania-mamă a OMV Petrom, francezii de la Engie, americanii de la Royal Dutch Shell, precum și companiile germane Uniper și Wintershall.
CITEȘTE ȘI EXCLUSIV Dedeman transformă primul său magazin din București în cel mai mare din rețea. O tranzacție care declanșează închiderea și lichidarea fabricii CELPIProiectele Rusiei de construire de conducte internaționale, Nord Stream 2 și mai ales TurkStream, care să asigure noi rute pentru transportul exporturilor de gaze naturale ale gigantului Gazprom către clienții din Europa, prin ocolirea conductelor magistrale ale Ucrainei, cu care Kremlinul se află în conflict din 2014, de la anexarea peninsulei Crimeea, ar putea afecta și România. Încasările de la Gazprom din tarife de tranzit către sudul Europei al gazelor rusești intrate în țară din Ucraina reprezintă aproape o cincime din rulajul companiei de stat Transgaz, operatorul sistemului național românesc de transport.
Veniturile Transgaz din tranzitul gazelor rusești pe teritoriul României pot scădea cu peste două treimi după expirarea actualelor contracte cu gigantul rus de stat Gazprom, iar programul de investiții al companiei este ambițios, însă prezintă totodată risc de execuție, estima în vară agenția de evaluare financiară Fitch, în primul raport de rating emis pentru operatorul sistemului național de transport al gazelor naturale.
În urmă cu un an, după cum a relatat atunci Profit.ro, o altă agenție majoră de evaluare financiară, Standard&Poor’s, a modificat perspectiva ratingului de credit al Transgaz de la "stabilă" la "negativă", printre motivele retrogradării numărându-se "posibilele presiuni privind lichiditatea și incertitudini pe termen lung legate de poziția afacerii de transport gaze a Transgaz, având în vedere modificările potențiale ale rutelor principale de transport gaze din Europa Centrală și de Est dacă fluxul fizic al gazelor rusești prin Ucraina este înlocuit cu noi rute", potrivit S&P.