JT Grup Oil SA finalizează prima etapă de construcție a unui terminal de produse petroliere, investiție de 15 milioane de euro

JT Grup Oil SA finalizează prima etapă de construcție a unui terminal de produse petroliere, investiție de 15 milioane de euro
scris 27 mar 2024

JT Grup Oil S.A., companie de pe piața distribuției de carburanți, anunță finalizarea primei etape de dezvoltare a proiectului JT Terminal, terminal privat de produse petroliere din România. Valoarea investiției în prima fază a proiectului a fost de 15 milioane de euro.

”JT Grup Oil S.A., una dintre cele mai importante companii de pe piața distribuției de carburanți, anunță finalizarea primei etape de dezvoltare a proiectului JT Terminal, terminal privat de produse petroliere din România. Odată cu finalizarea lucrărilor de infrastructură a fost închis și contractul de finanțare obținut din fonduri europene nerambursabile prin Programul Operațional Infrastructura Mare (POIM) prin care compania a beneficiat de 11 milioane de euro”, anunță compania.

Urmărește-ne și pe Google News
Cazul E.ON: Cum vrea să răscumpere statul, prin companiile sale, ce a privatizat în urmă cu 20 de ani CITEȘTE ȘI Cazul E.ON: Cum vrea să răscumpere statul, prin companiile sale, ce a privatizat în urmă cu 20 de ani

Cu o investiție totală de 25 milioane de euro, obținută din trei surse de finanțare - capital propriu, credit de investiție acordat de UniCredit Bank Romania și finanțare prin Programul Operațional de Infrastructură Mare - la finalizare, JT Terminal va fi un terminal privat de produse petroliere, scrie News.ro.

Amplasat în incinta Portului Constanța Nord, zona fluvio-maritimă, terminalul va dispune de opt rezervoare cu o capacitate totală de stocare de 31,500 de tone. Conectat pe calea ferată și rutieră la infrastructura portuară și națională, noul terminal multi-modal și complet automatizat, va permite încărcarea și descărcarea simultană a navelor, vagoanelor și cisternelor, reducând timpii de așteptare în port pentru încărcarea sau descărcarea carburanților.

Capacitatea de încărcare și descărcare a terminalului este între 700 și maxim 1,000 de tone pe oră pentru nave, între minim 300 și maxim 700 de tone pe oră pentru trenuri și între minim 40 și maxim 80 de tone pe oră pentru cisterne. În plus, terminalul poate încărca și descărca barje de la 3.000 la 9.000 de tone, 16 vagoane simultan, pe două linii ferate paralele și 20 de cisterne.

Compania își reafirmă angajamentul față de mediul înconjurător, prin utilizarea consumului de energie verde produs de o centrală fotovoltaică de 250 kW.

”JT Terminal va fi cel mai modern terminal de produse petroliere lichide de la Marea Neagră care oferă spații de stocare și manipulare pentru produse specifice precum motorină, biodiesel, bitum și alte produse lichide cu scopul final de a le distribui pe piața internă sau externă de carburanți. Este un proiect amplu, dezvoltat în două etape. Prima etapă, ce presupune dezvoltarea infrastructurii, a fost finalizată și, odată cu aceasta, a fost închis și proiectul de finanțare obținut din fonduri europene nerambursabile. A doua etapă, pe care o vom desfășura în perioada martie-decembrie constă în dezvoltarea suprastructurii necesare pentru a susține implementarea proiectului în întregime. JT Terminal este prima și singura companie privată românească care a obținut finanțare pe AA POIM, iar încrederea acordată de Guvernul României prin Ministerul Transporturilor și al Infrastructurii subliniază valoarea și importanța acestui proiect”, punctează Jean Paul Tucan, acționarul majoritar al JT Grup Oil SA.

De asemenea, după ce va fi 100% operațional și datorită capacităților de stocare, JT Terminal va crește cantitatea de carburanți importată, dar și capacitatea de stocare și distribuție a carburanților, acoperind până la un milion de tone pe an din deficitul anual de două milioane și jumătate de tone.

Burduja, la lansarea schemei pentru regenerabile CfD: Sper să avem investitori interesați din toată lumea CITEȘTE ȘI Burduja, la lansarea schemei pentru regenerabile CfD: Sper să avem investitori interesați din toată lumea

”JT Grup Oil este un jucător important pe piața combustibililor și dezvoltator al primului terminal privat de produse petroliere din România. Avem o echipă de management care a demonstrat în timp profesionalism și reziliență, două atribute care ne-au ajutat să creștem natural în ultimii zece ani și să devenim o companie echilibrată financiar care a câștigat încrederea a peste 500 de clienți din sectoare diverse de activitate. Dezvoltarea primului terminal privat din România este o evoluție firească a companiei, ce a venit ca urmare a unui deficit de 20-30% a capacității de stocare și distribuție a carburanților pe piața din România. Ne bucurăm să vedem că, acum, aproape de finalizarea construcției, semnalele din piață vizavi de JT Terminal sunt pozitive. Iar acest lucru este confirmat de interesul partenerilor noștri din Bulgaria, Ucraina sau Ungaria care cer capacități de depozitare și încărcare-descărcare a produselor”, declară Bogdan Aldea, președinte al Consiliului de Administrație și director general al JT Grup Oil S.A.

JT Terminal este o investiție strategică atât pentru întreaga regiune cât și pentru zona de Est a Europei, spune acesta. Cu o capacitate de un milion de tone pe an, acesta va deservi România, Ungaria, Serbia, Austria și Ucraina, o piață enormă, care astăzi are nevoie acută de creșterea capacităților de stocare și distribuție.

În prezent, JT Grup Oil S.A. desfășoară operațiuni de distribuție de carburanți în zona de Sud-Est a României cu       ajutorul unei flote proprii de 11 cisterne cu o capacitate de până la 40.000 de litri, dotate cu pompe și indicatoare pentru măsurarea cantității livrate. Pentru distribuția de carburanți în zona de nord a țării, compania are parteneriate cu reprezentanți ai mediului de business, colaboratori pe termen lung.

Fondată in 2001, JT Grup Oil S.A. este o companie care activează pe piața distribuției de carburanți și dezvoltatorul primului terminal privat de produse petroliere din România în portul Constanța. În perioada 2004-2005, a construit un terminal de bitum la Medgidia, pe care l-a vândut la scurt timp după recepție, iar banii obținuți în urma vânzării au fost investiți în dezvoltarea rețelei de distribuție de carburanți. În 2008, compania a început să dezvolte rețeaua de distribuție și a introdus pe piață peste 250 de rezervoare dotate cu pompe și indicatori de nivel. Din 2023, JT Grup Oil S.A. și-a diversificat gama de produse, și a accesat segmentul de motorină fără acciză, care deservește vasele comerciale pentru porturile Midia și Constanța.

viewscnt
Afla mai multe despre
jt grup oil sa
terminal