Italia analizează o posibilă revizuire a modului în care sunt calculate facturile la electricitate, în încercarea de a controla prețurile într-un moment în care costurile la energie sunt la un nivel ridicat, au declarat, pentru Reuters, două surse din apropierea acestui dosar.
Ministrul italian pentru Tranziția Ecologică, Roberto Cingolani, a spus luni că prețurile cu amănuntul la electricitate în Italia ar urma să crească cu 40% în următorul trimestru, influențate de prețurile internaționale mai mari la gaze naturale și scumpirea certificatelor de emisii, scrie Agerpres.
O astfel de majorare de prețuri, dacă va fi confirmată de Autoritatea de reglementare care stabilește prețurile la electricitate pe piața reglementată odată la trei luni, ar veni după o creștere de 9,9% în al doilea trimestru. Creșterea din perioada aprilie-iunie ar fi fost de aproximativ 20%, dacă autoritățile de la Roma nu ar fi injectat resurse în valoare de 1,2 miliarde de euro pentru a diminua așa-numitele "costuri de sistem".
O majorare cu 40% a facturilor la electricitate ar însemna costuri mai mari cu 1.300 de euro pe an pentru familii, a estimat Asociația pentru protecția consumatorilor, Assoutenti.
Reforma avută în vedere ar include o revizuire a costurilor de sistem din facturile consumatorilor, a dezvăluit una dintre sursele citate de Reuters, adăugând că o propunere ar putea fi înregistrarea lor în codul general al impozitelor.
Potrivit lui Davide Tabarelli, președintele centrului de reflexie Nomisma Energia, scoaterea costurilor de sistem din factura finală plătită de consumatori ar putea contrabalansa creșterile de prețuri la materii prime, care în opinia sa "sunt destinate să continue să crească". "Dar nu va fi ușor, pentru că multe din aceste elemente au legătură cu energia", a spus Davide Tabarelli.
CITEȘTE ȘI Dosar penal pentru delapidarea a 12 milioane de dolari, la importul energiei electrice în Republica MoldovaCosturile de sistem, care includ lucruri precum cheltuieli pentru a acoperi stimulentele pentru energia regenerabilă și siguranța nucleară, reprezintă, în medie, peste 20% din factura finală pentru italieni.
În procedura sa trimestrială de revizuire, Autoritatea de reglementare din Italia stabilește prețurile la electricitate pentru consumatori pe piața reglementată cu amănuntul, care reprezintă aproximativ o treime din piața totală. Italia intenționează să finalizeze liberalizarea pieței de electricitate cu amănuntul în 2023.
Planurile autorităților de la Roma intervin într-un moment în care guvernele din întreaga Europă sunt presate să limiteze creșterea facturilor la energie pentru a ajuta familiile și micile afaceri, în condițiile în care economiile ies încet din pandemie.
Cererea ridicată de gaze naturale, livrările limitate și scumpirea certificatelor de emisii au crescut prețurile la electricitate în multe țări, iar prețurile pentru perioada următoare arată că este puțin probabil ca problema să dispară înaintea iernii.