INFOGRAFICE MOL - cele mai reduse vânzări în România din istorie

INFOGRAFICE MOL - cele mai reduse vânzări în România din istorie
scris 4 nov 2022

Grupul MOL, deținut de statul maghiar, a înregistrat cele mai reduse vânzări în România din istorie, în acest an, cu excepția celor din 2020, din pandemie, când cererea a fost distrusă de carantinarea economiilor, relevă datele analizate de Profit.ro. Vânzările MOL din România au avut o evoluție contrară celor ale grupului din celelalte state în care activează, unde cererea a fost stimulată artificial de plafonarea prețurilor, în special în Ungaria. Potrivit companiei maghiare, taxele excepționale și reglementările privind prețul carburanților în Europa Centrală și de Est au avut un impact de aproximativ 1,18 miliarde dolari asupra rezultatelor MOL în primele 3 trimestre ale anului.

Înainte de a fi prezentată aici, informația a fost anunțată cu mult înainte pe Profit Insider

Lawrence Summers, fost secretar al Trezoreriei SUA, președinte al Universității Harvard și economist șef al Băncii Mondiale, cel care a anticipat actuala criză inflaționistă, deschide Gala Profit.ro. Premii speciale, într-un an special

Cantitatea de carburanți comercializată de MOL în trimestrul al treilea în România a scăzut cu 16 mii tone sau 7,3% comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut. O reducere mai mare s-a înregistrat la benzină, de 6 mii tone sau 11,7%, cantitatea totală ajungând la 46 mii tone.

Urmărește-ne și pe Google News

În cazul motorinei, reducerea a fost de 11 mii tone sau 6,5%, cantitatea totală comercializată în România coborând la 158 mii tone.

TABEL Noi scumpiri. Benzina a sărit de 7 lei/l în toate stațiile din capitală. Prima majorare de preț la motorină din ultimele 2 săptămâni CITEȘTE ȘI TABEL Noi scumpiri. Benzina a sărit de 7 lei/l în toate stațiile din capitală. Prima majorare de preț la motorină din ultimele 2 săptămâni

Potrivit datelor liderului pieței, OMV Petrom, cererea de carburanți a scăzut în România cu doar 3% în trimestrul al treilea. Astfel, poate rezulta că MOL a pierdut o cotă de piață importantă, probabil în favoarea concurenților cu prețuri mai reduse, Petrom și Lukoil.

Prețurile au scăzut considerabil în România în trimestrul al treilea, după majorările considerabile din primele 2 trimestre. În perioada iulie-septembrie, după introducerea reducerii de 50 de bani pe litru convenită de Guvern cu companii, carburanții se ieftiniseră cu 1,3 lei/l (sau 14%), respectiv, cu 2 lei/l (sau 23%).

Dacă, în luna iulie, MOL vindea benzina standard cu 8,17-8,21 lei/l, iar motorina cu 8,71-8,75 lei/l, la finalul trimestrului, prețurile coborâseră la 6,63-6,67 lei/, în cazul benzinei, și la 7,96-8,00 lei/l, în cazul combustibilului diesel.

INFOGRAFICE MOL - cele mai reduse vânzări în România din istorie

Scăderile vânzărilor MOL din România sunt contrare tendinței înregistrate la nivelul grupului, unde acestea au crescut cu 11% în statele în care activează. În Ungaria, plafonarea prețului a alimentat artificial cererea, vânzările crescând în perioada iulie-septembrie cu nu mai puțin de 42% comparativ cu cele din același interval al anului precedent.

FOTO Eveniment: Tranzacție angro cu energie mai ″lungă″ de o zi. Centrala în cogenerare a unei primării a vândut unui mare furnizor la prețul maxim decontat de stat CITEȘTE ȘI FOTO Eveniment: Tranzacție angro cu energie mai ″lungă″ de o zi. Centrala în cogenerare a unei primării a vândut unui mare furnizor la prețul maxim decontat de stat

Pe întreg anul, vânzările de carburanți ale MOL în România au scăzut cu 49 mii litri sau 8,4%.

De altfel, pe acest segment, al vânzărilor de carburanți, rezultatul operațional al grupului MOL a scăzut în trimestrul al treilea comparativ cu același trimestru al anului trecut, iar rezultatul primelor trei trimestre s-a înjumătățit comparativ cu aceeași perioadă a anului trecut.

"Măsurile de reglementare a prețului la combustibili în mai multe țări din centrul și estul Europei au avut un impact asupra rezultatelor, rezultatul EBITDA în acest segment scăzând cu 85 de milioane de dolari din acest motiv", arată grupul maghiar.

INFOGRAFICE MOL - cele mai reduse vânzări în România din istorie

Potrivit CEO-ului MOL, Zsolt Hernádi, intervențiile guvernamentale ale statelor din Europa Centrală și de Est au afectat business-ul MOL: "Deși în primele nouă luni ale anului condițiile macroeconomice au evoluat favorabil pentru sectorul de petrol și gaze, volatilitatea mediului extern, recesiunea iminentă, intervențiile statului și creșterea taxelor au generat un climat de incertitudine pentru industrie.

GRAFICE România a importat, pentru prima dată în ultimele 4 luni, gaze din Ungaria CITEȘTE ȘI GRAFICE România a importat, pentru prima dată în ultimele 4 luni, gaze din Ungaria

Sancțiunile Uniunii Europene pot influența viitorul economic al Europei. Al treilea trimestru din 2022 s-a dovedit a fi foarte dificil în ceea ce privește furnizarea de energie în centrul și estul Europei. Până acum, am reușit să menținem stabilitatea furnizării de carburanți în mai multe țări din regiunea Europei Centrale și de Est și consider că acest lucru reprezintă cea mai mare realizare a noastră”.

INFOGRAFICE MOL - cele mai reduse vânzări în România din istorie

În primele 9 luni ale anului, grupul MOL a obținut un profit operațional de 3,6 miliarde dolari, în timp ce rezultatele din al treilea trimestru au ajuns la 1,45 miliarde dolari.

viewscnt
Afla mai multe despre
vanzari
mol
românia
scăderi
plafonare