România a redevenit importator de gaze din Bulgaria și exportator în Ungaria, odată cu finalizarea reviziei nou-construitului gazoduct TurkStream. Pe perioada de o săptămână a reviziei, care s-a încheiat pe 29 iunie, fluxul de gaze se inversase, iar prețurile spot pe piața internă se majoraseră cu o pătrime, așa cum a anunțat Profit.ro.
Prețurile de pe piața spot operată de Bursa Romnă de Mărfuri (BRM) au coborât de la aproximativ 155 lei/MWh, la cât s-au situat în primele zile ale intrării în revizie a gazoductului, la circa 140 lei/MWh.
În perioada în care nu a fost funcțională întreaga capacitate a TurkStream, România a exportat în Bulgaria o cantitate zilnică de aproximativ 19 GWh/zi, atât prin punctul de interconectare de la Negru Vodă, cât și prin cel de la Giurgiu-Ruse. Aproximativ jumătate din această cantitate (10 GWh/zi) provenea din Ucraina, intrând în conductele fostului coridor transbalcanic prin punctul de interconectare de la Isaccea. În urma stopării livrărilor prin Negru Vodă, s-au prăbușit și exporturile către Ungaria.

Începând cu 29 iunie, situația a revenit la normal, în România intrând 117 GWh/zi din Bulgaria, prin punctul de interconectare Negru Vodă. Au fost reluate și exporturile de 50 GWh/zi către Ungaria. Prin punctul de la Isaccea, în schimb, n-a mai intrat în țară niciun mc.
Evoluția importurilor de gaze din Bulgaria din ultimele 10 zile (Sursa: ENTSOG)
Și injectările de gaze în depozitele operate de Depogaz au revenit la un nivel de aproximativ 110 GWh/zi, după ce coborâseră la aproximativ 20 GWh/zi în perioada aflării TurkStream în revizie, pentru a compensa deficitul de gaz de pe piața internă.
Evoluția exporturilor de gaze în Ungaria din ultimele 10 zile (Sursa: ENTSOG)
Potrivit operatorului de transport de la Sofia, Bulgartransgaz, pe perioada 22-29 iunie a fost indisponibilă întreaga capacitate a gazoductului TurkStream care intra în Bulgaria, de 576 GWh/zi.

Bulgartransgaz explica indisponibilitatea prin existența unor “lucrări de întreținere ale South Stream Transport B.V. și TűrkAkim Gaz Tașima la terminalul Kiyiköy și Turk Stream Onshore Line-2 din Turcia”.
Prin TurkStream curge gaz rusesc, fiind ruta prin care, începând cu 1 ianuarie 2020, Gazprom alimentează statele balcanice (Turcia, Grecia, Macedonia și Bulgaria) și, mai nou, și România și Ungaria.