Industria europeană se pregătește pentru o nouă criză a prețurilor gazelor naturale

Industria europeană se pregătește pentru o nouă criză a prețurilor gazelor naturale
scris duminică, 11:47

Industria europeană, deja afectată de criza energetică din 2022, se pregătește pentru un nou șoc al prețurilor gazelor în lunile de iarnă, în condițiile în care factori precum competiția crescută cu Asia pentru gaze naturale lichefiate (LNG), scăderea stocurilor de gaze și incertitudinea privind livrările rusești amenință să accentueze dificultățile economice ale regiunii, transmite Reuters.

Deși prețurile gazelor naturale din UE sunt sub nivelurile record din 2022, ele au ajuns recent la cel mai ridicat nivel din ultimul an, scrie News.ro.

Urmărește-ne și pe Google News

Experții prognozează o posibilă creștere până la 70 euro/MWh în 2025, comparativ cu aproximativ 50 euro/MWh în prezent. Aceasta este o diferență semnificativă față de media pre-pandemică de 17,58 euro/MWh

Industria europeană a fost puternic afectată de costurile ridicate ale energiei: zeci de fabrici s-au închis, iar aproape un milion de locuri de muncă din producție s-au pierdut în ultimii patru ani. În Germania, sondaje ale camerelor de comerț (DIHK) arată că multe firme consideră relocarea din cauza incertitudinilor legate de prețurile energiei.

Bursa Română de Mărfuri a ajuns la un acord pentru achiziționarea Platformei Bulgare de Tranzacționare a Energiei CITEȘTE ȘI Bursa Română de Mărfuri a ajuns la un acord pentru achiziționarea Platformei Bulgare de Tranzacționare a Energiei

Stocurile de gaze din UE sunt pline în proporție de 85%, cu 10 puncte procentuale mai puțin față de aceeași perioadă a anului trecut. Această situație poate deveni critică în cazul unor episoade de frig extrem, care ar accelera golirea rezervelor .

În plus, Europa trebuie să concureze mai agresiv cu Asia pentru LNG, întrucât importurile rusești sunt limitate de reglementările UE.

În noiembrie, Europa a importat 11,3 miliarde de metri cubi de LNG, în principal din Statele Unite și Orientul Mijlociu, dar prețurile cresc pe fondul cererii globale .

Fostul președinte al BCE, Mario Draghi, a subliniat că pierderea gazului rusesc ieftin a avut ”un cost uriaș” pentru economia europeană, iar combustibilii fosili vor rămâne esențiali cel puțin până la sfârșitul deceniului.

China va trimite baterii litiu-ion spre Europa via Kazahstan, ocolind Rusia CITEȘTE ȘI China va trimite baterii litiu-ion spre Europa via Kazahstan, ocolind Rusia

Prețurile ridicate ale energiei afectează competitivitatea Europei, unde costurile sunt de 2-3 ori mai mari decât în SUA.

Industria chimică franceză, de exemplu, că va funcționa doar la 70-80% din capacitate în această iarnă, conform Uniunii Industriale din Franța (Uniden) .

Comisia Europeană a stabilit ținte mai ridicate pentru stocarea gazelor și a limitat accesul companiilor rusești la infrastructura de gaze. Cu toate acestea, aceste măsuri riscă să accentueze competiția pentru LNG și să mărească presiunea asupra prețurilor .

Industria europeană continuă să traverseze o perioadă de riscuri majore de relocare a producției și creșterea tendințelor de ”dezindustrializare”.

viewscnt
Afla mai multe despre
gaze naturale
preturi