Incendiul din provincia Alberta pune în pericol întreaga economie a Canadei

Incendiul din provincia Alberta pune în pericol întreaga economie a Canadei
scris 8 mai 2016

Incendiul de vegetație devastator din provincia canadiană Alberta pune în pericol exploatările petroliere din regiune și întreaga economie a Canadei, Bank of Montreal anticipând că PIB-ul țării va stagna în trimestrul al doilea, relatează The Huffington Post Canada.

“Am redus estimările pentru trimestrul al doilea de la o creștere economică de 1,5% la zero”, a declarat economistul șef al Bank of Montreal, Doug Porter.

Urmărește-ne și pe Google News

El a precizat că estimarea va fi valabilă până ce banca va dispune de noi informații legate de impactul dezastrului.

Incendiul a devastat orașul Fort McMurray, centrul regiunii cu nisipuri petrolifere, din zonă fiind evacuați 88.000 de oameni.

Aproximativ jumătate din producția de petrol a Canadei provenită din nisipurile petrolifere, respectiv circa 1 milion de barili pe zi, a fost oprită vineri, potrivit estimărilor Reuters.

Autoritățile spun că se așteaptă ca incendiul să ajungă la marginea unui proiect operat de compania Suncor Energy, dar consideră că această exploatare, și altele, să nu fie afectate.

”Acolo nu există vegetație și copaci... dispun totodată de departamente de pompieri bine pregătite pentru a răspunde în astfel de incidente”, a declarat Chad Morrison, manager al provinciei pentru prevenirea incendiilor de vegetație.

Cel puțin 10 operatori de nisipuri petrolifere au redus producția din cauza evacuarilor și altor măsuri de urgență.

Proiectul Syncrude a anunțat că oprește activitățile din nordul Alberta și va evacua personalul din cauza fumului, chiar dacă pericolul de incendiu nu este iminent.

Amploarea pgubelor de la Fort McMurray nu a fost stabilită, dar un analist a estimat că daunele ar putea depăși 9 miliarde de dolari canadieni (7 miliarde dolari SUA).

Nu este clar cât de repede și-ar putea reveni orașul Fort McMurray.

Premierul Albertei, Rachel Notley, a declarat că alimentarea cu gaze a orașului a fost oprită, rețeau electrică a fost avariată, iar apa este de nebăut.

Un reprezentant al agenției pentru situații de urgență a spus că au început să fie discutate planuri pentru revenirea oamenilor în oraș, atunci când situația va fi sigură.

Pe de altă parte, un indice privind încrederea oamenilor de afaceri în economia canadiană a atins cel mai redus nivel de la criza financiară din 2009, potrivit unui studiu efectuat de Conference Board of Canada înainte de izbucnirea incendiului.

Sursa: News.ro

viewscnt
Afla mai multe despre
petrol
canada
alberta
incendiu