Hidroelectrica se pregătește de "finala meciului" pentru activele CEZ. Va participa singură sau în consorțiu, cu bani împrumutați

Hidroelectrica se pregătește de "finala meciului" pentru activele CEZ. Va participa singură sau în consorțiu, cu bani împrumutați
scris 12 mar 2020

Compania de stat Hidroelectrica, cel mai mare producător de energie electrică din România, controlat de stat prin Ministerul Economiei cu 80% din acțiuni, se pregătește să depună ofertă angajantă pentru activele din România ale grupului ceh CEZ, demers pentru care intenționează să contracteze și un credit.

Astfel, Hidroelectrica a convocat AGA pe 14 aprilie, pentru a solicita aprobarea acționarilor săi în vederea întocmirii și depunerii unei oferte angajante, "singură în perimetrul tranzacției sau în consorțiu", la termenul solicitat de CEZ, în cadrul procesului de vânzare a grupului CEZ România.

Urmărește-ne și pe Google News

Pe ordinea de zi a ședinței AGA se mai află și "aprobarea contractării unui credit pentru achiziții de participații în vederea diversificării portofoliului Hidroelectrica, credit care va putea fi utilizat în lei și/sau în valută". Celălalt acționar al Hidroelectrica este Fondul Proprietatea, cu 20% din capital.

Coronavirus: Serbia a închis mai multe puncte de frontieră cu România CITEȘTE ȘI Coronavirus: Serbia a închis mai multe puncte de frontieră cu România

Lista scurtă de companii aflate în frunte pentru a prelua activele din România ale grupului ceh de energie și utilități CEZ s-a redus de la peste 30 la 5, printre care și Hidroelectrica, SAPE și Electrica, a relatat în ianuarie presa cehă.

Anterior, aceasta a anunțat că CEZ a primit scrisori de interes de la peste 30 de potențiali cumpărători pentru activele din România, iar aceștia vor fi invitați să depună oferte în decembrie, dar procesul de vânzare va fi închis abia în prima jumătate a anului 2021.

Calendarul stabilit de CEZ prevede ca ofertele angajante pentru activele din România să fie prezentate în al doilea trimestru al anului 2020, tranzacția urmând însă să fie finalizată doar în prima jumătate a anului 2021.

ULTIMA ORĂ Ordonanța alegerilor anticipate - neconstituțională CITEȘTE ȘI ULTIMA ORĂ Ordonanța alegerilor anticipate - neconstituțională

Hidroelectrica, este interesată de activele de producție de energie regenerabilă ale CEZ, respectiv parcul eolian Cogealac și unitățile hidro deținute de cehi. Ulterior, și Electrica și SAPE și-au arătat interesul.

În septembrie 2019, grupul CEZ a lansat oficial procesul de vânzare a activelor pe care le deține în România, publicând și un anunț detaliat dedicat potențialilor investitori interesați, în Financial Times. CEZ vizează vânzarea a șapte companii și păstrarea celor cu activități din domeniul serviciilor moderne de energie (ESCO) și de trading.

Astfel, CEZ a inclus șapte companii românești în testarea de piață, respectiv Distribuție Energie Oltenia, Ovidiu Development, Tomis Team, MW Team Invest, CEZ Vânzare, TMK Hydroenergy Power și CEZ România. Vânzarea subsidiarelor din România și Bulgaria face parte din noua strategie aprobată recent de CEZ, care prevede renunțarea graduală la activele din cele două țări, precum și la cele din Turcia și, parțial, din Polonia.

viewscnt
Afla mai multe despre
hidroelectrica activele cez romania
hidroelectrica tranzactie
hidroelectrica cumpara cez
vanzare active cez romania