Hidroelectrica va desfășura în perioada 1 ianuarie – 20 ianuarie 2026, un proiect strategic menit să susțină digitalizarea și creșterea calității serviciilor oferite clienților, operațiune care presupune implementare a unui nou sistem informatic, precum și migrarea bazelor de date.
"Noile sisteme informatice vor permite, pe termen mediu și lung, o gestionare mai eficientă a relației cu clienții, procese de facturare mai rapide și mai sigure, o transparență sporită a informațiilor privind soldurile și plățile, precum și dezvoltarea unor funcționalități digitale îmbunătățite, orientate către nevoile consumatorilor", spune compania.
În contextul acestor operațiuni tehnice, Hidroelectrica informează că, temporar, anumite activități vor fi întrerupte, respectiv:
- emiterea și corectarea facturilor;
- reconcilierea soldurilor și alocarea plăților;
- alte operațiuni care presupun accesarea sau modificarea bazelor de date.
De asemenea, plățile efectuate prin alte canale decât aplicația iHidro (de exemplu, transfer bancar), în perioada 1–15 ianuarie 2026, se vor reflecta în soldurile clienților după finalizarea etapelor de migrare, respectiv începând cu 15 ianuarie 2026, fără a afecta drepturile contractuale ale clienților.
Pe toată durata implementării, activitatea de relaționare cu publicul se va desfășura conform programului normal, iar Hidroelectrica rămâne la dispoziția clienților prin toate canalele de comunicare:
- Formularul unic de contact: https://formularunic.hidroelectrica.ro/
- E-mail: clienti@hidroelectrica.ro, contractare.business@hidroelectrica.ro
- Call Center-ul Hidroelectrica
Hidroelectrica a raportat pe primele 9 luni din 2025 un profit net de 2,314 miliarde lei, cu 34% mai mic decât în perioada similară a anului trecut, în condițiile în care seceta a redus producția de electricitate cu 23%.
Compania a anunțat recent că a depășit pragul de 1 milion de clienți casnici și non-casnici pe piața de furnizare către consumatorul final.
Hidroelectrica a intrat pe segmentul de furnizare directă în anul 2020, devenind în scurt timp unul dintre cei mai importanți actori din domeniu.
Hidroelectrica este cel mai mare producător de energie regenerabilă din România, gestionând un portofoliu de 188 centrale hidroelectrice cu o putere totală de 6,4 GW, precum și parcul eolian Crucea, cu 108 MW instalați.














