O măsură similară a fost adoptată la sfârșitul lui 2024, amânarea fiind valabilă până mâine.
Amenda este de la 5.000 la 10.000 lei.
Astfel, Executivul a decis, prin ordonanță de urgență, ″suspendarea, până la 31 decembrie 2026, a aplicării sancțiunii contravenționale constând în amendă, pentru nerespectarea obligației de montare a sistemelor de repartizare a costurilor cu energia termică″, în scopul ″asigurării unui tratament echitabil al consumatorilor și al adaptării autorităților locale și operatorilor la condițiile actuale de funcționare a serviciului public de termoficare″.
O altă justificare este aceea că Ministerul Energiei are în proiect, pentru 2026, un program de subvenționare a familiile și persoanele vulnerabile, cu venituri mici, cu maximum 750 lei/loc de consum, pentru montarea de repartitoare, iar aplicarea amenzilor ar fi discriminatorie ″în raport de consumatorii care nu se încadrează în categoriile de persoane vulnerabile″.
Guvernul precizează că măsura are caracter temporar și nu echivalează cu abrogarea dispoziției legale privind amenzile, ci cu amânarea aplicării acesteia.
Legislația în vigoare stipulează că, în imobilele de tip condominiu racordate la sistemul de alimentare centralizată cu energie termică sau dotate cu o sursă proprie locală de producere a energiei termice, în sistem de distribuție orizontală, este obligatorie montarea sistemelor de măsurare a consumurilor până la 31 decembrie 2024, pentru individualizarea consumurilor de energie pentru încălzire/răcire și apă caldă de consum, la nivelul fiecărui apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.
Pentru condominiile cu distribuție verticală a agentului termic, în care utilizarea de contoare individuale nu este fezabilă din punct de vedere tehnic sau nu este eficientă din punctul de vedere al costurilor, este obligatorie montarea sistemelor tehnice de stabilire a consumurilor individuale de energie termică, denumite în continuare repartitoare de costuri; în cazul repartitoarelor de costuri pentru încălzire, acestea se montează pe toate corpurile de încălzire din fiecare apartament sau spațiu cu altă destinație decât cea de locuit.


















